Gabriel MANȚĂ

Australienii sunt în triumf după ediția asta de AO. La fete, Barty (Ashleigh, pe numele ei nealintat) a adus țării-continent un titlu după aproape jumătate de secol. Și cu ce liniște a făcut asta! Anticipasem o luptă cu set decisiv în finala cu Danielle Collins, dar Barty a întors setul secund de la 1-5, cu o stăpânire de sine aproape singulară în circuit. Iar ”exultarea” de la ultimul punct nici măcar nu poate fi numită așa. E și modestie, dar cred că și empatie pentru cea aflată dincolo de fileu. Jucătoarea americană nu prea are ce să-și reproșeze, n-a refuzat jocul, și-a asumat riscuri, doar că în mintea ei setul ăla se încheiase. Când și-a dat seama că nu e așa, se instalase deja panica.

La băieți, dublu, perechea #1 în lume a fost făcută pachet și trimisă după conaționalul #1 de la simplu. Autorii repatrierii au fost tot niște australieni, copiii teribili Kyrgios și Kokkinakis. Nu degeaba i-am numit așa, căci aceștia își disputau la juniorat finala la simplu, tot la AO, câștigată de Kyrgios, apoi câștigau împreună Wimbledonul la dublu! De atunci au apucat-o pe drumul simplu, dar fără să-și atingă potențialul. Până acum. Reuniți mai degrabă dintr-un capriciu, cei doi au dus povestea până la capăt, scoțând o pleiadă de capi de serie până la finala cu compatrioții Ebden/Purcell. Acest lucru a fost mai degrabă un ghinion, căci în loc de o arenă exuberantă la giumbușlucurile lui Kyrgios, acesta a avut parte de destule huiduieli! Kokkinakis însă a jucat foarte serios, ceea ce n-a exclus spectacolul, dimpotrivă. Iată că de-acum cei doi sunt câștigători de GS la seniori, deci pot spune că n-au trecut degeaba prin tenis!

Despre finala la simplu, ce s-ar putea mai putea spune? Ceva deloc... simplu: Medvedev a luat tenisul la mișto, iar tenisul a decis să-i dea o lecție acestui lungan arogant! Punctul de unde Nadal a fost întors din morți este acea minge la fileu, împinsă în zeflemea de Medvedev. Era setul 3, rusul se simțea zeu, dar voia mai mult decât să bată. Așa că, ajungând într-o poziție de unde orice amator poate lovi imparabil, Medvedev a luat plasă, la propriu. Și la figurat a luat, definitiv. Poziția aia s-a repetat în setul decisiv, când Nadal conducea cu break, servea și era 30-30: ei bine, Medvedev a plesnit-o cu așa furie că aceasta a ajuns din teren în tribune. Și-a făcut rost de minge de break, l-a și luat, dar apoi a comis-o iar, aproape deja vu: din nou la fileu, iar scurtă (!!!), Nadal ajunge și apoi revine cu break în față. În acele momente mă gândeam la sărmanul Cervara, să fi avut o rachetă de jucărie în tribună, să se apuce s-o spargă, simbolic!

Dincolo de toate astea, cinste lui Nadal care a reușit ceva ce nimeni, nici măcar el nu mai credea: încă un titlu de Grand Slam, al 21-lea, în altă parte decât la Roland Garros! Sigur, dacă era Djokovic... mereu se va găsi cineva să invoce inutil asta.