Suntem cu toate jucătoarele în turul secund al unui turneu de Grand Slam, 5 din 5, ceea ce e o premieră! Excelent s-au comportat tinerele care au deschis balul, Gabriela Ruse și Jaqueline Cristian, care și-au depășit adversarele în minimum de seturi. Contează enorm pentru ceea ce urmează, fie și dincolo de AO. La ora la care citiți nu se știe dacă mai sunt în turneu, ambele având adversare grele. Jaqueline va fi jucat cu Madison Keys, iar Ruse cu Kudermetova, capul de serie 28. Ar fi extraordinar ca măcar una să fi trecut mai departe, că la amândouă nici nu cutez a mă gândi...
Și ”senioarele” și-au onorat ziua, Irina Begu întorcându-se de la... zid, unde era pusă de franțuzoaica Dodin. A salva mingi de meci și apoi meciul nu-i era caracteristic Irinei, ba chiar era predispusă la a păți, de aceea pentru ea merită să ne bucurăm o dată în plus. Joi se va duela cu Mertens, cap de serie 19 și jucătoare care și-a atins aici maximul carierei într-un turneu de Grand Slam, semifinală. Se întâmpla în anul în care Simona juca finala cu Wozniacki, Mertens fiind eliminată de aceasta. Greu pentru Irina. Entuziasmantă reacția Soranei Cârstea la întâlnirea cu repetiție cu Kvitova, de care a trecut fără dubiu, cu dublu 6-2! După cehoaică urmează o slovacă, Kukova, deci e clar loc de mai bine.
În fine, Simona a trecut mai greu decât o arată scorul de poloneza Frech, care n-a făcut deloc figurație. Ba chiar acesteia îi aparține faza cotată pe locul 3 în Top 5 al zilei de marți, o scurtă de rever în care ia mâna a doua de pe rachetă exact în momentul în care atinge mingea, deci mascată până în ultimul moment. Totuși, dacă-mi permiteți exprimarea, poloneza servea prea ca Simona pentru a-i provoca daune... Simonei! Ca dovadă, a noastră i-a făcut break de 7 ori din 10. Urmează Hadad Maia din Brazilia, o altă jucătoare cu care Simona să mai crească o treaptă nivelul, căci nu a fost chiar ce trebuia la debut.
Ca ziua de marți să fie completă, a trecut și Emma Răducanu de hopul numit Sloane Stephens, o victorie aducătoare de încredere, fiindcă sincope au fost, bașca destul noroc în momentele critice. Acum, doar Kovinic mai stă între ea și Simona.