Doru POPOVICI

Dacă n-ar fi existat, pe cuvânt că Dinamo trebuia inventat. A fost mai întâi sperietoarea întregii lumi fotbalistice româneşti, prin anii '60 şi '70, când conform unui algoritm pus la punct în cele mai înalte structuri ale statului comunist, împărţea titlurile cu Steaua, lucru cum nu se poate mai firesc pentru acele vremuri, când Armata (Steaua) şi Miliţia (Dinamo) erau în slujba necondiţionată a statului, deci a Partidului Comunist. N-ar fi crezut nimeni că ar putea veni vreodată asemenea vremuri tulburi, în care Steaua săse rupă în două bucăţi complet diferite una de cealaltă: o stână şi o gaşcă de frustraţi. Nu mai are nimic de a face cu Steaua, campioana Europei în 1986, nici măcar una din cele douăentităţi hazlii, pentru care "performanţa" a ajuns să însemne nu victoria împotriva Barcelonei sau Milanului, ci a Chiajnei şi Voluntariului, cu intenţia reiterată anual (dar niciodată transpusăîn realitate în ultimii câţiva ani) de a depăşi echipa de clovni numită CFR Cluj. Ruşinos şi totodată cumplit. Dar, chiar dacă la Steaua/FCSB e prăpăd, se poate mai rău, chiar cu mult mai rău. Desigur, la "sora" născută în comunism, Dinamo. În privinţa aberantei sale existenţe se poate discuta interminabil. Pe la clubul Miliţiei, după revoluţie s-au pripăşit tot soiul de infractori, dintre care unii (prea puţini) au făcut puşcărie. Nu cred că mai e nevoie să înşir lista întreagă. Gândiţi-vă doar la Neţoiu şi Borcea. Clubulacesta, transformat din duşman în protector al infractorilor, trebuia să dispară de zeci de ani. Evaziunea monstruoasă, de ordinul sutelor de miliarde, existenţa acolo tot de zeci de ani, e arhicunoscută de toată lumea. De fiecare dată se pune semnalul de "avarie" şi panarama continuăsă se târască. Dar dacă nici acum nu dispare, e clar că lumea noastră, cea românească, e complet răsturnată.