Aș începe prin a mulțumi fetelor de la naționala de handbal că m-au făcut să am iar emoții la un joc cu mingea mică, nu m-aș fi așteptat. Au reușit să ne fiarbă, dar au fiert și campioana mondială, Olanda. Finalmente, am pierdut, așa cum ne șade bine, după ce am trimis ultimele trei șuturi din unghi (poate chiar din unghii!) în portar, iar adversarele au înscris golul victoriei cu execuție la bară dintr-o poziție similară. Măcar am cunoscut echipa, chiar dacă nu prin intermediul Cristinei Neagu, care ne invită într-o reclamă să cunoaștem echipa unui hipermarket.
Revenind la fotbal, știm aproape toate echipele calificate în competiția care contează, adică Liga Campionilor. De fapt, dumneavoastră le știți chiar pe toate, se va fi adăugat între timp una dintre Atalanta și Villarreal. Acest meci s-a amânat cu o zi din cauza ninsorii abundente din regiunea Bergamo, astfel că ne-a înveselit oarecum seara de joi, căci la ce meciuri să te uiți în faza grupelor în celelalte două competiții europene, mai ales că singura noastră reprezentantă se pusese în situația de a juca ultima partidă de florile mărului! Nu m-aș repezi la Barcelona ca la un subiect suculent, era un final anunțat, ci la alte două situații. Aș începe cu campioana en titre, Chelsea, care a pierdut locul 1 la ultima fază, și poate că odată cu el și posibilitatea de a-și apăra trofeul mai mult de un tur. O bilă ghinionistă i-o poate scoate în cale pe Bayern, sperietoarea tragerii la sorți pentru optimi. Apoi, se confirmă că Atletico și Cholo Simeone sunt din filmul Die Hard. Mor, dar nu se predau. Mușcă din dușmani. Dintre cei aflați în situație disperată, pe ei știai că te poți baza. Nu și pe liderul din Serie A, Milan, care se poate consola cu ideea că doar așa, aut din orice Europă fotbalistică, are șanse la Lo Scudetto. Regret că nu am văzut niciun meci al celor de la Ajax, care au scos cu o viteză neverosimilă o altă generație care pare capabilă să strice socotelile granzilor. Însă nu voi pierde cu nici un chip dubla din optimi, am și un sentiment de adversar frumos, dar aș aprecia și un Lille care s-o facă pe Ajax favorită pentru sferturi, acolo unde se avântă vulturii.