Scriam deunăzi, bazându-mă pe bun-simț, că accidentatul Messi nu va traversa oceanul pentru a fi prezent la cele două întâlniri ale Argentinei din preliminariile Cupei Mondiale, mai ales că nu se pune problema ratării prezenței la turneul final din Qatar. E drept, mă bazam pe bunul meu simț! De aceea, declarațiile lui Leonardo, când a văzut că un jucător accident la club se duce la națională și se antrenează din prima cu echipa, mi se par... de bun-simț. Brazilianul a spus doar că nu i se pare normal acest lucru, iar patronul arab al clubului a inițiat ”o anchetă”. Probabil voia să afle de la staff-ul medical dacă sau cât de accidentat era Messi. Nu știu ce va fi aflat, dar nu cred că Messi s-a dat lovit. Oficial, el acuza probleme musculare, astea fiind probleme din cauza cărora nu e bine să forțezi. Dacă era vreun meci important pentru club, vreo finală, vreun eliminatoriu, cu siguranță Messi risca. Dar una-i una și alta-i alta. Poate știți filmul ăla, Being John Malkovich, tradus În Mintea lui John Malkovich, în care joacă inclusiv actorul care dă numele filmului. Asta vă propun eu acum, să fim Messi pentru o clipă, nu starul de pe teren, ci omul. Cum ați fi procedat în situația dată? Eu, v-am spus, nu aș fi făcut călătoria asta, fie și numai pentru că era una solicitantă ea însăși, fără să mai pun la socoteală cele două meciuri. Dacă totuși m-aș fi dus, atunci m-aș fi gândit și la oamenii ăia de la club, la suporteri, la ce ar putea să-și imagineze, și nu m-aș fi băgat la primul antrenament. Ce naiba, sunt Messi, selecționerul zice mersi că am venit, mă bagă titular și fără să mă antrenez deloc!
Recunosc că am trișat, am fost Messi cu capul meu, provocarea era să văd ce se întâmplă în mintea lui, să înțeleg. Se știe că Messi este un introvertit. Îi dădeau siguranță familia, casa (din copilărie la Barcelona), câțiva prieteni apropiați, coechipierii, clubul, naționala. Din enumerarea asta n-au mai rămas prea multe, doar familia și naționala. Iar familia e și ea stresată, tracasată, Messi însuși a dezvăluit asta în presa franceză. Vasăzică nu e prea fericit la Paris, așa că a fugit, aproape s-a refugiat, acolo unde se simte iubit, acel ”acasă”. Dacă șefii de la PSG vor înțelege asta, dacă Messi va înțelege că trebuie să-i ajute să înțeleagă, atunci lucrurile ar putea merge mai bine în continuare. Că până la foarte bine e drum lung, care depinde de multe alte lucruri.