Sâmbătă, ProX a transmis un meci din Cupa Angliei, dar nu orice meci. Se înfruntau ”celebrele” Banbury United cu Barrow AFC. Nu știam de programarea acestui meci, așa că în primă instanță am încercat să-mi dau seama cine joacă, misiune imposibilă din abrevierile de trei litere afișate pe ecran. M-au ajutat comentatorii, aflând astfel că Banbury joacă în Southern Premier Division Central, adică una din cele 4 grupe ale diviziei a 7-a din Anglia! Barrow e mai sus câteva etaje, dar nu mult, în League Two, adică eșalonul 4. Am mai lăsat o vreme telecomanda în pace ca să urmăresc meciul din pură curiozitate. Stadionul era unul decent, peste al lui Dinamo, dacă mi se permite comparația. Și era mai vechi, dar mai contează și cum se întreține. Gazdele au primit destul de repede primul gol (din patru), dar nu se mișcau rău pentru, vă reamintesc, eșalonul al șaptelea! La noi se pierde șirul cam după al patrulea încolo, care nici pe site-ul FRF nu este prezentat. Mă întreb câte dintre echipele noastre de Liga 1 ar fi câștigat în deplasarea la Banbury United, dar și câte ar fi în stare s-o învingă pe Barrow acasă... De asemenea, mă întreb care o fi densitatea de jucători de fotbal raportat la totalul populației masculine în Anglia, căci eșalonul 7 nu e ultimul! Sunt sute de cluburi bine organizate, autofinanțate, deci loturi de măcar 20 fiecare, ceea ce înseamnă că în fiecare zi, în Anglia (deci nu toată insula, doar Perfidul Albion), te intersectezi cu o grămadă de fotbaliști legitimați! Deci, dacă vă place fotbalul și obișnuiți să jucați cu prietenii pe sintetic, în România, gândiți-vă de două ori dacă vreți să emigrați în Anglia, căci vă vor alerga cu arcanul să vă legitimeze pe undeva. De vaccinare mai scapi, dar de legitimare ba!
S-a încheiat ultimul Master din 2021, l-a câștigat Djokovic, cam conjunctural, dar nu asta aș reține din cele ce s-au petrecut la Paris. Ci pe minionul jucător francez Hugo Gaston, un stângaci care e condamnat de cei 1,73 ai săi să joace spectaculos, altfel nu ar juca deloc. Nici francezii lui n-au crezut în el, nu i-au dat Wild Card, astfel că a răzbit din semifinale și s-a mai oprit tocmai în sferturi, în fața lui Medvedev, pe care l-a avut în mână, cel puțin în primul set. E drept, el a fost propulsat și de publicul francez, care în optimi efectiv l-a abuzat pe săracul Alcaraz, care încă e un copil, nu se face așa ceva! Cei doi s-ar putea întâlni pe terenul neutru de la Milano, la turneul NextGen de săptămâna asta, deși nu sunt în aceeași grupă. Dar Korda, Gaston și Musetti sunt, deci ar trebui să avem tenis șampanie. Merită să aruncați un ochi pe Eurosport, începând de marți.