Dacă nu era Rădoi, fundașul nostru lateral stânga nu era Rațiu. Este aproape inexplicabil cum un fotbalist cotat cu 300.000 de Euro, adică mai jos decât peste jumătate din fundașii stânga din campioantul nostru intern, joacă atât de bine. Practic, e o revelație! E clar că a văzut ceva la el în timp, la antrenamente, căci nici evoluțiile de la naționala olimpică nu puteau fi un reper. La fel, fără Rădoi nici Rus n-ar fi trecut de o selecție – două, cât să-l suflăm naționalei maghiare. Și iată-l pe fundașul central aruncat în luptă ca titular într-un meci cu Germania, la Hamburg. Mi s-a părut un curaj nebun, dar Rus a fost autorul acelui tackling în careu la Havertz, fără să aibă prim-planul, adică o execuție de dificultate maximă, cu plecare din 10. E drept, cu acea degajare greșită, tot Rus a fost și la originea cornerului din care Mueller a marcat golul victoriei, resimțit atât de dureros, de nedrept. De mult nu m-a mai zduncinat așa un gol primit de naționala noastră. Și, bineînțeles, ca personalitate duală ce se află, dacă nu era Rădoi, n-ar fi fost la națională Ivan... Nu în teren, nici măcar selecționat! El era cel care îl marca pe Mueller, nu-mi dau seama pe ce criterii, dar așa au stat lucrurile. De altfel, nici în rolul său de atacant Ivan n-a adus nimic concret. E greu de explicat cum de Rădoi a fost părăsit de inspirație la schimbări, de ce l-a scos atât de repede pe Ianis Hagi, care avea și energie și moral. Aici e momentul în care trebuie să-i dăm lui Hagi junior ce-i al lui, nu ceea ce i s-a pus în cârcă ”în numele tatălui”. N-o să ajungă la nivelul lui Gică, dar trebuie absolvit de vina asta. Este deja un fotbalist bun și va fi și mai bun. Despre golul său cu Germania poate că Rădoi ar putea să parafrazeze ce a spus Klopp la golul lui Salah cu City. Măcar ca prima jumătate, că a fost un gol din stirpea lui Ronaldo sau Messi. Subiectiv, faptul că cel ridiculizat a fost Ruediger îi crește valoarea în ochii mei. Astăzi, pe Ghencea Nou, unde voi fi și eu prezent, va fi meciul crucial cu Armenia, la care sunt reținut optimist, căci trecerea de la o tactică reactivă la una autoritară e mai grea decât ne-am dori.
M-am autosugestionat degeaba cu prima întâlnire dintre Simona și Emma. În aceeași noapte cu meciul de la Hamburg, m-am trezit pe la 4 dimineața pentru a vedea victoria Emmei cu Sasnovici. Ei bine, am văzut nu numai înfrângerea, ci și un tenis de o altă intensitate, probabil blestemul antrenorului demis. E drept, această Sasnovici a jucat revoltător de bine (sper s-o fi demonat Simona azi-noapte), cu o tactică de poziționare pe serviciul doi al Emmei, ambele picioare în teren, care a dus la un procentaj de 25% în primul set pentru Răducanu, ceea ce a săpat serios în încrederea ei. Rezultatul absolut dezamăgitor lasă loc multor întrebări la care trebuie găsite răspunsuri.