Doru POPOVICI

Lumea sportului are particularităţile, chiar curiozităţile ei, de la felurite tabieturi ale sportivilor, bazate pe superstiţii (în care unii chiar cred, dar care în mare majoritate sunt doar invenţii, de ochii presei) sau pe spirit de imitaţie (fiindcă au văzut la alţii, mai breji, că "dă bine") ori legate de reuşitele din timpul jocului, până la sintagme mai mult sau mai puţin inteligibile, aflate adesea în conflict cu limba română, cu logica ori cu amândouă la un loc. Unele, de fapt marea lor majoritate, erau în circulaţie încă de pe când jucam şi eu fotbal adevărat, acum 50 şi mai bine de ani, dovadăcă tembelismul în sport nu-i nou, ci doar etern! Să fiţi dv sănătoşi de câte sute de ori am auzit lozinca mobilizatoare: "Nu-s mai breji canoi, şi ei au tot 2 mâini şi 2 picioare!", aşa cum l-am auzit pe un P.. frici de la Naţionalamare grohăind alaltăieri seară despre meciul cu Germania de aseară! Recunoaşteţi, vă rog, că ideea conform căreia fiinţele care au 4 picioare ne-ar fi cumva superioare nu putea veni decât din minţile fotbaliştilor şi oficialilor din sportul ăsta. Vorbeam de manifestarea bucuriei de după vreo reuşită. După Mondialul din 1966, la înscrierea vreunui gol era modasăritului din alergare cu mâna ridicatăşi pumnul drept strâns, invenţia portughezului Eusebio. Nu-şi scotea nimeni tricoul, nu se lăsa nimeni să alunece pe genunchi câţiva metri, nu se practicau dansuri rituale pe lângă fanioanele din colţul terenului. E drept şi că, cel puţin în Europa, predominau jucători albi! Pumnul strâns a devenit între timp dovada hotărârii în joc, cu predilecţie în tenis, unde adesea am văzut câte o panaramă care zici că n-a mai văzut racheta, dar căreia când îi iese o minge din 14, strânge pumnu' într-un mare fel, lucru pe care şi comentatorii de doi bani îl remarcă imediat: "Priviţi cum (e doar un exemplu!) Sorana strânge pumnul!"... da, dar în acel moment scorul e 0-1, 0-5 şi 15-40! Foarte tare e sportul făcut din priviri, altă specialitate românească, cu aplicaţie la loser-ii de toate vârstele: "Acu' tre' să lăsăm ochii în pământ!", "Să ne privim în ochi şi să ne spunem că se poate!", "Să ne uităm în ochii suporterilor şi să le arătăm adevărata faţă a echipei!"... că parcă până acu' îi oprise cineva! Adică "noi nu suntem proştii ăia grămadă cum v-am lăsat să credeţi, ci suntem mari scule, cum o să vedeţi de acu-ncolo!". Condiţia ar fi să ne priviți şi voi în ochi şi să pricepeţi că privirea aia limpede, bovină, conţine de fapt dârzenie şi inteligență! Evident că chestia cu adevărata faţă se reportează, cala 6/49, etapă de etapă, până la retrogradare!