Chiar a avut ceva de oferit această a doua etapă a Ligii Campionilor. De la derby-ul PSG – City nu știu ce să aleg, golul lui Messi sau imaginea haioasă cu argentinianul stând în zid la orizontală! Hai să aleg totuși golul, frumos în sine, dar mai ales deosebit, fiind primul pentru parizieni. După meciul de la Bruges scriam că Messi primește mingea ”mai rar și cam neutru de la cei din linia de mijloc”. Iată că la etapa a doua unul dintre comentatorii de la DigiSport a confirmat observația din sursă statistică, aproximativ 80 de pase în 90 de minute, față de 120 la Barcelona, ceea ce înseamnă cu 30% mai puține! Tot atunci îmi exprimam părerea că lucrurile se vor schimba cu Veratti și di Maria, iar marți pasa declanșatoare a venit de la italian, apoi Messi a condus mingea în treime, a urmat schimbul cu Mbappé (magică atingerea francezului) și șutul. A pecetluit și scorul cu ocazia asta, cam dur după cum a arătat jocul, acea dublă bară a ”cetățenilor” putând câștiga premiul Pușkaș pe invers, adică pentru cea mai spectaculoasă ratare. Bag de seamă că Guardiola inversează rezultatele din sezonul trecut, a bătut Chelsea, a luat bătaie de la PSG, iar acum urmează Liverpool, pe care a bătut-o sezonul trecut în deplasare, deci...
Bineînțeles, rezultatul care intră direct în istoria competiției este victoria lui Sheriff Tiraspol pe ditamai Bernabeul! Nu împărtășesc ideea lui Radu Naum, enunțată în editorialul său de pe gsp.ro, cum că meciul n-ar fi trebuit să aibă loc, echipa din Tiraspol reprezentând o țară care nu există, fără legitimitate, impusă cu tancul etc. Scuze, dar chiar Moldova o legitimează, din moment ce îi permite să evolueze în campionat, pe care Sheriff îl și câștigă de vreo 10 ani! Fără această concesie, da, meciul n-ar fi avut loc. Oricum, la rezultatul bulversant a avut o contribuție masivă Ancelotti, care a subestimat adversarii, aceștia reușind execuții magistrale. Lucrurile se vor regla la retur, nu se pune problema unei primăveri europene în Liga Campionilor pentru șerifi, dar aproape și-au asigurat calificarea în Liga Europa.
În fine, nu știu cum ar trebui numit Ronaldo – Nemuritorul, Die Hard – dar clar s-a născut sub o uriașă stea norocoasă. Nu reușise să iasă mai deloc în evidență, echipa sa trebuia să piardă la scor, totuși el înscrie golul victoriei în minutul 90+5!