A început în sfârşit Campionatul European de Fotbal 2020! Nu, nu e greşeală: turneul final din acest an aşa este privit de UEFA şi de FIFA, ca fiind cel de anul trecut! Chestia e oarecum logicăşi se bazează pe ciclicitatea evenimentelor sportive majore, ştiut fiind că Olimpiadele de vară şi Campionatele Europene de Fotbal au loc în anii bisecţi, iar la jumătatea intervalului dintre Olimpiade au loc Campionatele Mondiale de Fotbal. Fiecare din aceste competiţii se desfăşoară o dată la 4 ani. Evident că şi Olimpiada de la Tokyo de peste vreo două luni va fi tot din 2020! Europeanul acesta este cel de al doilea cu 24 de participante, un număr exagerat de mare, cred eu, ceea ce diluează cumva calitatea competiţiei. Contrar tuturor obligaţiilor iniţiale, UEFA a făcut fel de fel de concesii (cele mai multe, nouă, desigur!), astfel încât din extremul orient european până în vestul britanic, 11 ţări sunt organizatoare ale circului continental. Din cauza asta, o echipă, Elveţia, are de zburat vreo 10 000 de km pentru 2 meciuri! Noi, după ce am făcut ce ştim noi mai bine (ce ne făcuşi, Eminescule!?!), adică să ne apărăm "sărăcia, şi nevoile, şi neamul" (prost!), deci să nu facem nici autostrada până la Budapesta, nici metroul de la aeroport la stadion, ne-am speriat pe bună dreptate de furtunile care au măturat Bucureştiul în preziua meciului de deschidere pentru noi, transformând ArenaNaţională în Piscina Naţională. Neaşteptat, terenul s-a prezentat nu bine, ci perfect! şi nici nu săreau hălci de gazon, ceea ce înseamnă că se poate (cu condiţia să nu-l pună alde Oprişan de la Focşani!, cala inaugurare!). Campionatul a început spectaculos, chiar dacă şi cu un moment de groază planetară. Bine că e bine... vorbalui Hagi, chemat să prefaţeze, cu Esca, deschiderea! De altfel, orice ar zice Gică, să fie primit! Că doar în parcul Zoo numit Pro TV zicerile sale sunt oricum sub ce le iese pe gurabucală lui Marica, lui Piţurcă, dar mai ales comentatorilor care par să nu fi văzut fotbal până vinerea trecută. Am zis "parc"!? Atunci luaţi, la desert, recomandarea lui Gică pentru turiştii străini: "Să viziteze parcuri care avem parcuri frumoase!"