Gabriel MANȚĂ

Ce înfrângere de răsunet pentru Guardiola! Chiar pe tărâm tactic, acolo unde spaniolul despică firul în patru și continuă să despice până la neantizare. Problema principală în ceea ce privește înfruntarea cu Chelsea, după cum bine spunea Panduru, este că n-o deranjează să nu aibă mingea. Ba chiar îi convine, aș adăuga eu. Concret, Tuchel gestionează perfect meciurile în care echipa sa nu este favorită. Mai greu cu cele în care e cotată cu prima șansă. Iată, a pierdut finala Cupei Angliei în fața lui Leicester, apoi meciul din ultima etapă cu Aston Villa, de care depindea locul 4 în clasament. În schimb, a eliminat-o pe City în semifinalele Cupei Angliei și pe Real în semifinalele Ligii Campionilor! Iar sâmbătă seara a bifat reușita supremă din postura de outsider, câștigând cu aceeași City mult mai clar decât o arată acest frugal 1-0. Asta n-a putut dibui Guardiola, cum să-l bată pe Tuchel, având echipă mai bună ca el. Temă pentru la anul.

Pomeneam deunăzi despre cum poate Chelsea să rateze toate obiectivele. După pierderea Cupei Angliei, a încheiat totuși în primele 4, dar fără să aibă un merit pentru asta. A fost nevoie ca portarul Schmeichel jr., unul dintre eroii lui Leicester în anul titlului, să boxeze o minge la ”polul sud”, astfel încât aceasta să intre în poartă, peste scăfârlia sa! Era minutul 76 al meciului Leicester-Tottenham, gazdele aveau 2-1 și se țineau bățoase, mai ales că și egalul le era suficient cât timp Chelsea pierdea la Villa. Așadar autogolul egalizator nu era o tragedie, numai că el a deschis calea pentru dubla lui Bale, iar Chelsea a spus ”thank you” rivalei londoneze. Astfel, cu sezonul cât de cât salvat, sâmbătă seara Chelsea și l-a încununat! Aproape nesperat, dar atât de meritat!

Meciul. Trebuia să schimbe ceva Guardiola după două meciuri pierdute în fața lui Tuchel? Părerea mea e că s-a ferit să schimbe prea mult, a rămas tot la formula fără vârf, apelând doar la Sterling, care a jucat bine doar cât l-a avut alături pe De Bruyne. În aceste condiții, Chelsea nu a avut nevoie de niciun plan B, ci a contrat clasic, cu colosalul Kanté la mijloc și cu fugă multă în atac, căci ce altceva să facă mai bine Werner?! Reușitele personale, care sunt cheia deblocării în astfel de meciuri, au lăsat mult de dorit, mulți jucători crispându-se și neridicându-se la înălțimea momentului. La City, Sterling a preluat prea în lateral o degajare care l-a lăsat singur cu portarul, Foden a fost în două rânduri blocat de alunecările fundașilor, în timp ce Mahrez a trimis doar șutul acela agonizant din final. Ceilalți ofensivi nimic sau aproape nimic. Aguero, văzut de mulți ca un talisman, a interpretat eronat și a executat la fel oportunitatea aia singulară din stânga, pe care ar fi dus-o până în careul mic cu energia de altădată. Dincolo, la Chelsea, Werner a fost capăt de linie, în timp ce Havertz a găsit aproape simbolic plasa pentru prima sa reușită din Liga Campionilor! Care plasă n-a fost găsită de Pulisic în repriza a doua, în ceea ce ar fi însemnat lovitura de grație.

De Bruyne. L-am separat pe belgian pentru că el înseamnă pentru City ce înseamnă Messi pentru Barcelona. Cât timp e acolo, în iarbă, știi că poate urma ceva deosebit, toată paleta fiind reprezentată: șut, pasă, centrare, fază personală, fază fixă. Fără el, City n-a reușit ceea ce a reușit Portugalia fără Ronaldo în acea finală europeană. De aceea, am fost foarte dezamăgit de scoaterea lui din uz, pentru care cred că Ruediger merita o culoare de cartonaș asortată cu consecințele gestului său. Până la urmă, e și ăsta unul din rolurile VAR-ului. Neamțul l-a tamponat intenționat și, profitând de diferența de înălțime, l-a lovit cu umărul în cap, comoționându-l. Ochiul tumefiat e cea mai mică problemă, De Bruyne a avut probleme de echilibru când a coborât scările spre vestiar, fiind nevoie să fie sprijinit. Drept e că după pauză, și cu el în teren până în minutul 60, City n-a creat nimic periculos, prima situație de poartă, că ocazie nu poate fi numită, apărând prin minutul 67, adică la jumătatea reprizei! Orice o fi gândit Pep, oamenii lui Tuchel au fost pregătiți, astfel că tot la mingi aruncate în careu s-a ajuns.

Concluzie. City este a treia echipă dintre cele urmărite îndeobște de microbiștii român care ilustrează eșecul tacticii ”fără atacant de meserie”. E drept, pe lângă FCSB și Barcelona, eșecul este parțial, City a luat totuși campionatul. Dar cum sună ca golgheterul echipei să fie Gundogan? Aș zice premonitoriu. Cred că mințile luminate de la conducerea acestor echipe, dacă există, și-au dat seama că e indispensabil un vârf care fie să marcheze goluri ”per se”, fie să valorifice cu randament specific acțiunile colective. Uneori e mai bine chiar cu unul ratangiu, decât să lipsească de tot.