Odată cu triumful lui Lille în campionatul Franței se înregistrează o detronare majoritară a bogaților care făceau jocurile în Top 5 campionate europene. Astfel, pe lângă PSG în Franța, a căzut dictatura lui Juventus din Italia, iar în Spania a fost înlăturat chiar cuplul Real-Barcelona care făcea legea în mod obișnuit. Să recunoaștem, este o revoluție peste așteptări, uneori fiind prea mult chiar și o singură străpungere a zidului ridicat din cărămizi de bani. În Anglia, a revenit în jilțul campioanei Manchester City, dar aici nu e ceva strigător la cer, există totuși o alternanță, nu demult s-a încununat Leicester, pentru prima oară, sau Liverpool, după decenii. În schimb, ceea ce se întâmplă în Germania este de-a dreptul dictatură, Bayern fiind un fel de führer atotputernic. Nici nu prea există perspectivă de eliberare, orice antrenor numesc bavarezii se umple de glorie. Aici ar fi avut succes chiar și marionetele lui Becali! Bayern se lipește și de mai toate titlurile individuale, ba chiar a avut noroc cu carul atunci când unul dintre ele s-a transformat într-un record istoric, Lewandowski bătând la ultima fază a campionatului recordul lui Gerd Müller la numărul de goluri marcate într-o stagiune! Nu m-aș mira ca polonezul să primească și Balonul de Aur, oarecum compensatoriu pentru cel meritat anul trecut. Aici mai contează și performanța de la Campionatul European, ar trebui ca Polonia să reușească o performanță notabilă, lucru de care mă îndoiesc.
Un eveniment simbolic era cât pe ce să se petreacă în Italia: (de)căderea lui Juve nu numai din poziția dominantă, ci și din cea relevantă! Echipa care l-a adus pe Ronaldo pentru a câștiga Liga Campionilor a stat la mâna modestei Verona pentru dreptul de a juca, măcar, în Liga Campionilor. Astfel, Verona nu s-a lăsat învinsă la Napoli, ceea ce e în regulă, dar cam străvezie a fost lipsa de implicare și de asumare a unor jucători napoletani. Urmarea a fost ejectarea grăbită a lui Gattuso, așteptat la cotitură de patronul lui Napoli. Oare o fi meritat combinația?