Doru POPOVICI

E clar că ritmul ăsta de 3 meciuri într-o săptămână e făcut pentru alţii: englezi, spanioli, italieni, chiar armeni, numai pentru români nu. S-a văzut asta mai întâi la tineretul sub 21 de ani, unde în meciul în care noi trebuia să forţăm victoria, ne-am forţat doar să-l terminăm treji, fiindcă după primele 15 minute devenise clar că aproape jumătate de echipăadormise, obosită şi parcă şi niţel plictisită de prea marea densitate de meciuri. Dincolo de declaraţii, mi-a fost clar că ăstora mici nici nu le-a trecut măcar prin cap că pot să bată Germania, ei jucând, cred că instinctiv, la alibi, adică să nu ia bătaie, nicidecum să câştige! Din aventura tineretului, rămâne de reţinut totuşi faptul că nu ne-au bătut cele două forţe ale fotbalului juvenil, Olanda şi Germania, şi că pe Ungaria am bătut-o cu tot cu brigada de infractori cu fluier şi steaguri care a arbitrat cum nici în "judeţeanul" de pe vremuri nu am văzut la noi vreodată. Dar ceea ce ne interesează, ne frământă şi ne doare este nesimţirea cu care selecţionatele de seniori ale României abordează meciurile de aproape un sfert de veac încoace. Ultimul Mondial la care am fost prezenţi este cel din 1998, iar de atunci încoace ne-am calificat la două Europene, mai degrabă întâmplător decât prin prestaţii remarcabile. Ultima ratare e de anul trecut, când am luat-o de la Islanda în meciul de baraj, şi cu care suntem acum la egalitate de puncte, câte 3 din 9 posibile. Iar aşa cum arată Naţionalaîn debutul noilor preliminarii, mă tem că ne batem pentru locul 4 (din 6), şi nicidecum pentru unul din primele două, cele care duc la World Cup. Deşi am fost convins că Mirel Rădoi va face tot ce ţine de el spre a ne face să uităm prestaţiile oribile din mandatele lui Daum şi Piţurcă, totuşi văd că printre numele convocate se numără şi cele ale lui Keşeru, Chiricheşşi Maxim, despre care nu-mi amintesc să se fi remarcat vreodată prin altceva decât nişte prestaţii absolut jenante, când pe rând, când toţi odată. Keşeru n-a înscris niciodată un gol care să conteze, Chiricheş(cum naiba să-l mai pui şi căpitan!?) se mişcă cum a făcut-o veşnic, ca un elefant, iar Maxim rămâne acelaşi pasator de mare randament pe distanţe variind între 2 şi 3 metri! Cu ăştia vrem să facem acum ce n-am făcut niciodată tot cu ei în teren!?! În plus, apar panarame noi, cum este acest Puşcaş, fosta speranţăde acum vreo 3 ani devenită un fel de Keşeru bis! Adică Nimeni cu acte!