În întreaga istorie a fotbalului nu-mi amintesc să fi avut vreodată parte de un program de o asemenea densitate ca acesta din ultima perioadă, în care ambele naționale de fotbal, și cea de tineret, și cea de seniori, au avut de disputat câte 3 meciuri în decurs de o săptămână. Trecând peste inerenta oboseală, mai vizibilă la fotbaliștii neobișnuiți cu asemenea densitate de jocuri, deci implicit la români, unde frecvența asta e de neconceput (singurul căruia ipotetic ar trebui să îi priască este Pușcaș, numai că el a fost accidentat multă vreme, deci nu e intrat în ritmul britanic al meciurilor), nu putem să nu constatăm că în ansamblu se vede fără mare efort un alt tip de abordare a partidelor. Fotbaliștii din ambele selecționate sunt lipsiți de complexe, nu le tremură nici picioarele, nici izmenele, iar în teren dau atât cât pot, atât cât îi ține fizicul. Nimeni nu fentează, toți se angajează la efort fără reținere, ceea ce e doar normal, deși nouă ni se pare mare realizare! Faptul ca tineretul nu s-a calificat lasăniște zgurăîn suflet, mai ales că eliminarea s-a produs după un parcurs fără înfrângere, însă zău că nu merită nici Adi Mutu, care s-a achitat de sarcinile specifice absolut fără reproș, închegând o echipă robustă (și pe care a știut și să o motiveze) și adesea spectaculoasă, și nici fotbaliștii, să le arătăm partea goală a paharului, adică „Uite, ba, că nici ăștia n-au reușit vreo performanță mai acătării”. În fond, fotbalul de la această categorie de vârstă, în care în România nu se investește practic nimic, a fost egalul marilor puteri mondiale ale fotbalului juvenil, Olanda și Germania. Asta zice clasamentul, asta spun rezultatele, restul e vorbă goală. Am văzut și am auzit la diverse canale și emisiuni de sport fel de fel de frustrați grohăind aiurea și despre Mutu, și despre Rădoi. Singura mea întrebare, evident retorică, e: măi neisprăviților, vă era mai drag jocul de căcănari, croit după chipul și asemănarea selecționerilor, pe care îl practicau naționalele conduse de Piți, lasă-ne! și de drogatul neamț?