Fără discuţie, în cei 60 şi ceva de ani de când mă preocupă fotbalul, şi în peste 30 de când îl comentez în scris şi la radio, nu am traversat niciodată o perioadă de asemenea densitate, în care în decurs de numai o săptămână să mă bucur ori să sufăr de 6 ori la rând pentru naţionalele României. Am văzut deja 4 meciuri, câte 2 la fiecare din echipele României, şi impresia generală este una bună. Nu excepţională, nu de înălţat ode ori de făcut statui, dar ceea ce se vedea în ecranul televizorului a fost altceva decât fotbalul milog, umil, cu care ne-au torturat ani de-a rândul nişte antrenori de teapa lui Piţi, lasă-ne! ori neamţul cel drogat. Şi seniorii, şi tineretul au arătat dezinvoltură, determinare, dorinţăde performanţă. Seniorilor nu le-au tremurat izmenele cape vremuri, când numai la rostirea cuvântului "Germania" începeau frisoanele şi se trecea direct la pârjolirea holdelor şi otrăvirea fântânilor. Nici pomeneală! Au început nemţii cu o ocazie, imediat am avut şi noi două! Au ratat nemţii apoi de vreo 5 ori, las' că am ratat şi noi, parcă din situaţii încă mai bune decât ale lor, de două ori! Iar la urmă i-am încălecat într-un mare fel, încât cred că pe ei tremurau izmenele în ultimele 10 minute! În plus, am avut în poartă un fenomen care cred că i-a amuţit pe ăi' de behăiau că fără ăla (care ne-a îngropat de câteva ori, pe bune!) care a renunţat la naţională n-o să mai apere nimeni poarta! Fără Niţă puteam lua vreo 5 goluri. Cu el n-am luat decât unul. Dar deoarece şi nemţii puteau lua vreo 3 de la noi, zău că un rezultat de egalitate ne-ar fi fost la îndemână! România a jucat deschis, ofensiv, fără complexe, iar asta îmi dă încredere. Sigur că după meci s-a găsit un alcoolic să râgâie în studioul Digi Sport că "ar fi trebuit să jucăm prudent, să încercăm să ciupim un punct..." etc., dovada vie că specia căcănarilor nu piere din fotbalul nostru. Pe domnul căcănar îl cheamă Dorinel Munteanu, un fost mare fotbalist şi un antrenor de "0-0, poate ciupim un punct"! Huo! Hai Mirel, hai România nouă!