Așa cum s-au încrucișat meciurile celor două naționale ale noastre, mie îmi revin cele ale echipei de tineret. Prea bine, tensiunea a fost la ea acasă peste tot, și la seniori, și la ăștia mici. Culmea, la echipa mare au preluat responsabilitatea tot niște tricolori eligibili pentru U21, ceea ce ne face să ne întrebăm cum ar fi arătat meciul cu Germania U21 cu Mihăilă sau Hagi jr. în teren. Cum n-avem de unde ști, să sperăm că-și vor fi făcut treaba cu nemții seniori. Deocamdată, am reușit să batem Ungaria și cu cărțile care i-au rămas lui Mutu, după ce a fost servit Rădoi. A fost mai greu decât trebuia și pentru că am avut într-adevăr un ”dealer” slab. Cele două greșeli de arbitraj împotriva noastră, identificate de toată lumea pe reluări, ar fi trecut cu brio și de examinarea VAR. Ciobanu a fost faultat în careu, contactul nefiind unul minor, fază la care arbitrul a aruncat cu lașitate responsabilitatea pe umerii tușierului, deși el fusese mai aproape. Apoi, la faza premergătoare golului egalizator, Haruț a fost deturnat cu forță disproporționată, sintagmă ilustrată elocvent de respectiva intervenție. Întrebarea care se pune este de ce n-am avut VAR, de ce îmbuibații ăștia de la UEFA iau tocmai de la gura ăstora mai tineri? Dar haideți să vedem ce s-ar fi descoperit cu VAR la începutul meciului, când Marin și adversarul său iau cartonașe galbene. Mai întâi, Marin își lovește adversarul intenționat, fără minge, în careu! De ce să faci așa ceva, mai ales că ești căpitanul echipei?! Dacă ăla ar fi căzut, s-ar fi dat roșu și penalty chiar și fără VAR, ”norocul” nostru a fost că ăla a rispostat. Cu VAR, această fază s-ar fi descompus astfel: agresiune Marin - roșu, ripostă maghiarul - roșu, pedepsită prima infracțiune cu 11 metri! Oricum, Marin și-a făcut rost de o suspendare, bine măcar că omologii nemți sunt și ei în formare, departe de prototipurile de la Bayern. Un egal e greu de crezut că ne va ajunge, ar însemna ca Ungaria să tragă (și) pentru noi, dar să sperăm că jucătorii ăștia crescuți de Gică Hagi nu se vor opri din marcat în meciurile cu Germaniile, primul consumându-se deja aseară.