Am urmărit câte meciuri am putut, iar din meciurile prinse live am văzut mare parte, deşi uneori, aşa, cam între orele 3.30 şi 4.45, am mai aţipit câteva minute. E groasă, oameni buni, când avem transmisiuni din Australia ori, în general, din partea aia de lume unde ceasul e de-a-ndoaselea faţă de cel cu care suntem obişnuiţi. Dincolo de aţipeala de care vorbeam, îţi dă practic tot bioritmul peste cap vizionarea de meciuri care încep dincolo de miezul nopţii, ba care mai şi continuă cât e ziulica de lungă! Că uite-aşa am ajuns să văd un început de meci acasă înainte de prânz, apoi să merg la şcoală, să-mi ţin orele, să revin acasă după ce am făcut şi ceva cumpărături, şi să privesc încă un set şi ceva din meciul al cărui început îl văzusem înainte să plec...,iar asta după ce nu dormisem mai deloc toată noaptea! E greu, dar e o provocare pe care mi-am asumat-o nu acum, ci cu mulţi ani în urmă, şi căreia mă bucur că încă pot să-i fac faţă. Cum ziceam, îmi programez bucăţile de somn între meciurile alor noastre, şi aş fi incorect dacă n-aş spune că eliminarea unora dintre românce îmi este cumva favorabilă! Adică dorm puţin mai mult. Acum, cu doar două jucătoare rămase, sigur îmi va fi mai uşor. Noaptea trecută, m-a furnicat şi am început vizionarea cu meciul Biancăi Andreescu, pe care o văzusem învingând-o pe Begu în prima zi, dar fără strălucire, scorul înregistrat fiind mai degrabă din cauza jocului prost al româncei. Ei bine, mi s-a confirmat integral: Hsieh a bătut-o măr pe Bianca, impresionându-mă cu jocul ei relaxat, graţios la extrem şi plin de fantezie. Pe lângă ea, Andreescu arată ca elefantul din magazinul de porţelanuri! Sorana a făcut ce ştie ea mai bine: adică după ce ne-a mâncat sănătatea, a dat un recital în decisiv, încheiat cu 6-1, pe care nu-l vom uita curând. Şi nici săraca Kvitova! Însă ce a făcut Simona în meciul cu Tomljanovic este o altă filăde poveste. Poveste horror dar... cu happy end! Am zis de 1000 de ori că e gata, am înjurat-o cum doar pe ea o mai înjurasem acum vreo 4-5 ani, am luat pastile, aş fi fumat 2 pachete dacă mai eram fumător, şi zău că mi-a părut rău că nu sunt alcoolic, că era cam de-o juma' de vodkă! La 2-5 în decisiv, dădeam să o iau din loc. Am zis hai, mai stau încă câteva minute, să se termine şi oficial! Când colo... Mai fetelor, părinţii voştri nu v-au explicat, când eraţi mici, că nu-i frumos să vă bateţi joc de oameni? Mă rog, mi-ar trece supărarea dacă v-aţi bate joc de noi până în finală!