Doru POPOVICI

Vă rog să nu mă întrebaţi de ce Simona Halep nu este prima în clasamentul mondial, că realmente n-aş şti ce să vă răspund. Nici măcar speculaţii pe tema asta n-aş putea face, neavând suficiente elemente pe care să le leg într-o construcţie logică. Ştiu însă că Simona s-a cocoţat acolo, în Top 10 mondial, în urmă cu 7 ani şi, în ciuda numeroaselor eşecuri pe care le-a înlănţuit aproape nefiresc în mai multe rânduri, totuşi ea se menţine de atunci încoace acolo, în elita incontestabilă a acestui sport. Iar asta, în cazul ei, vorbeşte de la sine despre volumul uriaş de muncă depusă, fiindcă în privinţa talentului cred că ne-am lămurit demult că e mai puţin decât la multe altele. Aşadar, în pofida faptului că a luat bătăi când îi era (şi ne era!) lumea mai dragă, Simona e acolo, sus. Apariţiile considerate de mare viitor, ca Ostapenko, Andreescu, chiar Barty (actualul loc 1 mondial), nu m-au convins deloc că ar fi nişte fenomene precum Serena Williams ori Navratilova, ci nişte jucătoare bune, cu nimic superioare Simonei Halep. Am putut să o văd pe Simona în cele două meciuri ale începutului de an şi totodată ale revenirii ei în teren după multe luni de pauză. În primul, desfăşurat săptămâna trecută, a jucat chiar împotriva locului 1 mondial, Ashley Barty. Fiind un meci demonstrativ, deci amical, s-a jucat oarecum mai relaxat decât în cele cu puncte puse în joc. Am văzut cu acest prilej o altfel de Simona Halep: detaşată şi relaxată, zâmbitoare, glumeaţă, încercând (şi reuşind!) lovituri de mare rafinament, de care vă jur că nu o credeam capabilă. Aproape că nu-mi vine să cred ce am văzut. De aici, trag concluzia că dacă s-ar fi ocupat cineva să îi alunge crispările din timpul meciurilor oficiale, poate am fi avut parte de mult mai multe momente de bucurie oferite de ea. Mizez pe faptul că victoria asta îi poate aduce tonusul care să o poarte aproape de la sine înapoi pe locul 1, pe care cred că îl merită mai mult decât oricare din contracandidate. Am văzut-o şi ieri, în meciul cu Potapova (locul 101). Simona a jucat cumva cu detaşare, conştientă de diferenţa dintre ele. A câştigat fără efort, forţând doar când şi cât a fost nevoie. Şi, absolut remarcabil, şi-a îmbunătăţit vizibil serviciul, dovadă cei 5 aşi din meci. Eu cred, şi îmi doresc asta foarte tare, că anul 2021 e anul Simonei, în care va reveni pe locul 1, iar ca bonus o să ia şi aurul olimpic. Doamne ajută!