Cred că e momentul să mai vorbim și despre fotbalul jucat, că ăla dezbătut ne-a ieșit pe nas, asta după ce ne intrase pe urechi. Mie, surpriza din faza grupelor în Liga Campionilor mi s-a părut a fi rezultatul meciului Inter – Șahtar, o anulare reciprocă în urma căreia amândouă au rămas în afara competiției! Atenție, oricare dintre ele ar fi bătut, se făcea rocada cu Gladbach, nu degeaba imaginea zilei de miercuri era grămada apărută subit la banca de rezerve, imediat după înfrângerea suferită de nemți pe terenul Realului. Aceștia se uitau pe tabletă la meciul de la Milano, înlemniți de posibilitatea unui asemenea deznodământ. Dar poate că această eliminare completă a Interului din Europa, ultimul loc în grupă, va însemna o performanță în Serie A, acolo unde trebuie să înfrunte o neașteptată rivalitate citadină, cu Juve pândind în pluton.
Același scenariu interist se poate repeta pentru CFR Cluj, iar dumneavoastră știți mai bine decât mine dacă așa stau lucrurile. Echipa campioană va fi jucat aseară cu FCSB, poate cam brusc pentru Iordănescu jr, noul antrenor al clujenilor. O victorie a gazdelor ar fi doar una de moral, dar cât de importantă înainte de pauza de sărbători. Eu aș fi mizat mai degrabă pe un egal. Cumva pe aceleași coordonate a fost și derby-ul madrilen dintre Real și Atletico, cu echipa lui Zidane venind din spate și tăindu-i avântul trupei lui Simeone, până atunci neînvinsă. Diferența dintre cele două echipe, la exprimarea din teren, a fost neașteptat de clară, Realul meritând să învingă mult mai detașat (la un moment dat, la începutul reprizei a doua, scorul șuturilor era 8-0 pentru albi!).
Închei cu vestea unui nou lockdown în Germania, care va începe de miercuri și va ține până pe 10 ianuarie. Au ținut cont de toate nemții, Bundesliga încheie socotelile cu 2020 exact la mijlocul săptămânii, iar la anul se reia pe 13 ianuarie. Până atunci, Bayern a fost egalată pe primul loc de Leipzig, iar corecția suferită de Dortmund acasă (1-5 cu Stuttgart!) nu poate fi explicată doar prin lipsa lui Haaland.