Doamne, ce departe în timp pare să fi fost meciul CFR-ului de la Sofia, unde speranţele noastre de a vedea din nou o echipă românească jucând pe covorul de ghiocei tocmai înfloriseră din nou, făcându-ne, pe cei mai sceptici dintre noi, să regretăm pronosticurile pesimiste exprimate înainte de startul competiţiei. Şi cum românul, când scapăla visare, n-are limite de niciun fel, deja începuserăm să calculăm cu care din celelalte virtual calificate ne-ar plăcea să ne întâlnim la primăvară. Numai că până să ajungem acolo, am început să ne împiedicăm de cam tot ce mişcă în grupa noastră, şansele de a promova în meciurile de primăvară devenind doar ipotetice, iar dacă tendinţa se menține, parcă văd că în meciul retur, ultimul din grupă, or să ne-o tragă şi bulgarii, că doar n-or fi mai fraieri. Vămai amintiţi, fraţi români, cum în urmă cu zeci multe de ani ne bucuram şi ziceam că Dumnezeu şi-a întors faţa către noi dacă la tragerile la sorţi dădeam peste vreun elveţian, grec sau finlandez? Acum, am ajuns să ne temem şi de luxemburghezi ori ferroezi, de parcă la noi s-a terminat colet fotbalul, iar astea au devenit colonii braziliene! Situaţiae dramatică şi ceea ce e cu adevărat grav e că nu se întrevede nicio ieşire. Echipele care ajung, mai mult ţârâindu-se, pe podimul naţional care le asigurăintrarea în preliminariile europene, nu mai reuşesc de ani întregi să se califice şi în grupe, ele fiind eliminate practic înainte de începerea competiţiei. De Champions' League nu ne mai apropiem nicicum, iar în Europa League ajungem, când ajungem, cu aceeaşi echipă, CFR Cluj. Acolo, lucrurile par în ordine pe termen scurt, adică câştigarea titlului şi înhăţarea bonusului de participare în cupa europeană cea mai amărâtă. Aici însă se termină, administraţia echipei fiind fericită cu acest câştig minim. Performanţă? Cui îi trebuie, dacă vine oricum nişte mărunţiş de la UEFA, pentru colectarea căruia nu e nevoie să cumperi jucători? Te târâi cu ce ai, apoi tragi linie şi aştepţi un nou titlu. Oribil final, repetat an de an.