Ce tocmai am văzut? Păi, meciul anului în tenis... Suntem la Turneul Campionilor de la Londra, etapa a doua în grupa lui Nadal. Acesta câștigase neașteptat de lejer meciul cu Rublev, de care declarase convențional că se teme. Thiem, la rândul lui, își luase revanșa cu Tsitsipas, după finala pierdută anul trecut. A urmat ciocnirea titanilor, adică a învingătorilor din prima rundă. Un regal în care Nadal și Thiem au jucat si-mul-tan cel mai bun tenis pe care puteau să-l etaleze! Au fost schimburi de vis, cel care părea pus la zid găsea o replică neverosimilă, după cum se putea vedea expresiv la reluare pe fețele celor doi. Uimiți cu rândul, așa erau! Thiem părea îngropat în tie-break-ul primului set, dar s-a extras într-un fel în care numai marii campioni o pot face. Nadal a confirmat performanța adversarului său printr-o mimică expresivă. Și reciproca a fost valabilă. De la 2-5 în tie-break, Thiem a ajuns în situația de a avea set în față! Evident, spaniolul a încercat să recupereze, este parte din filosofia lui să facă asta când adversarul este pe val, astfel că a reușit primul break din meci. Să spun că Thiem a recuperat break-ul ar fi prea simplu, ar trebui văzut ce s-a întâmplat. Schimburi ireale de mingi, de nu știai cine conduce punctul și cine se apără, era un carusel continuu. Astfel, punctul culminant a fost depășit de la sine, ca și cum era firesc ca Rafa să salveze 3 mingi de meci la rând! E drept, s-a întâmplat pe serviciul său, așa că s-a ajuns iarăși la tie-break. Funcționează tradiția? Așa se pare, din moment ce austriacul a dus mai departe șirul impresionant de victorii la tie-break împotriva spaniolului. Asta înseamnă că Thiem a căpătat conștiința valorii, că nu se mai emoționează în fața corifeilor. Acel US Open de acum două luni, câștigat pe brânci, i-a conferit liniștea de a contracara orice adversar. Abia aștept să văd un meci Thiem-Djokovic la acest Turneu al Campionilor, în orice fază ar hotărî jocul rezultatelor să se întâmple. Sigur, un clasic Nadal-Djokovic ar bate orice, mai ales după ce s-a întâmplat la Open-ul francez.