Unde s-o fi pierdut tinerețea lui Rădoi și implicit tinerețea naționalei mari? Un singur jucător din naționala de tineret, de care ne îndrăgosteam vara trecută, a fost titular cu Islanda, și acela neintrat în ritmul competiției interne, fundașul dreapta Manea. Asta deși Hanca păruse a fi fost recuperat și integrat la dubla anterioară. Mai aveam și un cuplu inedit de fundași centrali, deci încă un motiv pentru diminuarea avantajelor pe care le enumeram în avancronică. Cum de am revenit la vechile metehne, la jocul ăla la așteptare, la neasumare? Rădoi a folosit la conferința de presă cuvântul ”automarcare” referindu-se la linia de trei atacanți cu care am început, schimbată ca la hochei la pauză. Sau ca la FCSB. Li s-a reproșat deci că nu au ieșit suficient la pasă, o realitate statistică de altfel, mai ales la Mitriță, de la care toți așteptam acțiuni specifice, dar care a jucat un număr infim de mingi. În apărare s-a pus lupa pe Camora, care a fost găsit vinovat până și la primul gol, deși acolo marcatorul golului fusese preluat de găselnița Crețu, care n-a reușit să-l închidă. Acest Crețu cred că a fost preferat lui Răzvan Marin pentru talie, altfel fiind un banal închizător, departe de rolul de regizor retras care se cere în fotbalul modern. De altfel, Crețu a prins primul 11 și aseară, tot cu un joc puțin spus banal, din moment ce norvegienii ne conduceau și ei cu 2-0 la pauză. Dacă asta este noua normă a naționalei, atunci nou-veniții vor plăti prețul. Crețu o poate lua pe urmele unor Cociș sau Florescu, preferații altor selecționeri și totodată vinovați de serviciu. Fapt e că am contabilizat două înfrângeri absolut meritate, prima dintre ele venind în meci decisiv, cu un singur șut pe poartă, la un penalty acordat cu VAR! Și cum să justifici impotența asta neașteptată prin aceea că a șuta nu garantează marcarea golurilor?! Poate, dacă luăm ca reper acel 0-1 cu Irlanda de Nord de pe vremea lui Mircea Lucescu, cu peste 20 de șuturi la poartă și peste 10 pe poartă! Dar dacă nu șutezi, cum marchezi, domnu selecționer, așteptăm să și-o bage ei în poartă?