Gabriel MANȚĂ

La ultimul fluier din finala Cupei României, eu mă gândeam la... Bogdan Argeș Vintilă! La primul meci în care nu se mai afla pe bancă, FCSB ia un trofeu, primul de la tripla lui Costel Gâlcă încoace. S-o fi simțit cineva din club, jucător, antrenor sau oficial, să spună că trofeul ăsta este și al lui? Știu, el a acceptat să fie slugă îmbrăcată în haina de antrenor, altfel nici n-ar fi ajuns acolo. E ca și cum Becali ar fi luat un om de pe stradă, ”ești de acord să te pun antrenor la FCSB, dar să faci numai ce spun eu și să câștigi și niște bani pentru asta?”. Cum să zici nu, se știe doar că orice antrenor de pe stradă își dorește să ajungă la Steaua! Pardon, nu la Steaua, dar așa era vorba aia. Una peste alta, dacă a ajuns echipa până în finală cu o figură de ceară pe bancă, atunci figura aia trebuie amintită, măcar pentru că a purtat noroc. În rest, are dreptate Tănase, până miercuri seara era cel mai slab sezon al lui la FCSB, și nu numai al lui, iar noaptea era deja cel mai bun! Asta a făcut diferența, o victorie cu Sepsi, o echipă de play-out, ceea ce s-a văzut și pe teren. Măcar din talentul jucătorilor, căci tactic n-a fost nimic de văzut, să fim serioși, FCSB a fost peste Sepsi. Sigur, ar fi meritat să câștige mai frumos, din șerpuirile lui Man (șut puțin peste în prima repriză) sau Moruțan (minge scoasă de sub transversală), din bara deplină a lui Panțîru, nu din bâlbâiala aia penibilă. Pe urmă, băiatul ăla de la Sepsi care a luat avertisment verbal și apoi două galbene pentru același gen de infracțiune ar trebui dat afară direct, fără preaviz. Cei rămași în teren, care nu excelaseră nici până atunci, puteau egala doar cu noroc, la o învălmășeală în careu. Nu s-a putut, n-a fost seara lor. Și-a adjudecat-o domnul Meme, același bărbat ridicol în manifestări, cu expresia sa plângăcioasă chiar și când se bucură, acum și cu un accesoriu, masca, pe care nu era sigur dacă trebuie să-l poarte când urlă.