Aproape miraculos, iată că s-a ajuns la finalul uneia dintre cele două competiţii naţionale majore, Cupa României. Sigur că şi aici, caîn play-off, caîn play-out şi caîn ligile a doua şi a treia (deci absolut peste tot, că doar de ăia noi suntem români, noi suntem aici pe veci stăpâni - fiecare în bătătura lui, desigur),s-au găsit până şi la nivelul semifinalelor (care doar Dumnezeu şi cu imbecilii care organizează competiţiile ştiu de ce a trebuit să se joace tur-retur) contestatari care să se ceară ei în finală, deşi pierduseră fără discuţie pe teren în semifinale. Asta nu mai miră de multă vreme pe nimeni, ştiut fiind de multe zeci de ani ca fotbalul românesc se joacă cu adevărat doar din vorbe. La ora când citiţirubrica asta, se ştie deja câştigătoarea. Indiferent care va fi, vă declar că nu-mi pasă, şi că rămân doar cu întrebare, cred că de bun-simţ: de ce morţii (de COVID-19!) şi răniţii se joacă finalaîn meci unic, dacă semifinalele au fost tur-retur!? Oricum, chiar şi aşa, tot va intra panarama asta de ţară încă o dată în Guinness Book (capitolul "Recorduri cretine") ca fiind aia care va încheia ultima din lume sezonul competiţional (cu varianta absolut şocantă, care pe zi ce trece e tot mai plauzibilă, că sezonul ăsta se va termina... niţel după începerea celui viitor!!!), în condiţiile în care, fără glume, fotbal nu se joacă chiar deloc. Adică e tot mai evident că băieţii din iarbă au în ei o lehamite pe deplin justificată de data asta, şi că nu înţeleg nimic: nici de ce aici se joacă, deşi în ţări cu fotbal adevărat s-a sistat din martie, nici de ce trebuie să stea arestaţi în cantonamente, când restul omenirii se bucura de vacanţe, şi încă multe altele. Cea mai tare chestie e căşi divizia B, al cărei final de sezon a fost organizat tot de nişte minţi cu IQ de maximum 14, produce rezultate din ce în ce mai haioase, astfel încât cel mai probabil la anu' iar vor intra în prima ligă niscai echipe săteşti (sau cam aşa ceva, că doar Turnu Măgurele nu-i tocmai oraş...), în timp ce în eşalonul doi cred că vom avea parte de nişte derby-uri de mare excepţie: Rapid - Dinamo, Petrolul - Rapid, Dinamo - Petrolul. Hai România, hai tricolori!