Un anunț sec și neașteptat pe contul de Twitter al celor de la France Football probabil că l-a aruncat în depresie pe Cristiano Ronaldo. Pentru prima dată din 1956, trofeul Balonul de Aur nu se va acorda. Am intrat și eu pe link-ul cu articolul detaliat de pe pagina francefootball.fr, acolo unde se argumentează decizia. Sigur că fiecare dintre argumente este viabil, dar de asemenea fiecare poate fi combătut. De exemplu, dacă ar fi fost acordat anul acesta, trofeul ar fi trebuit să poarte un asterisc, care să ducă la o explicație de genul ”trofeu acordat în circumstanțe speciale datorate crizei sanitare provocate de Covid-19”! Serios? Poate pe titlul de campioană al lui PSG ar trebui să apară acest asterisc, fiindcă Federația Franceză de Fotbal a decis înghețarea competiției interne încă din martie. În schimb, alte campionate au continuat pe teren, fără nicio modificare de format. Da, în Liga Campionilor nu se va mai juca manșă dublă în sferturi și semifinale, iar turneul final de Campionat European a fost amânat pentru la anul. Practic, ne aflăm în condițiile unui an impar, fără turneu final, în care câștigătoarea LC va disputa două meciuri mai puțin. Suficient pentru a nu acorda Balonul de Aur? Eu zic că nu. Poate doar dacă ar câștiga PSG, atunci un Neymar sau Mbappé parcă n-ar avea legitimitate după o pauză de fotbal de... 6 luni! Dar asta s-ar întâmpla din cauza deciziei luate de federația franceză, iar cum publicația care acordă Balonul e tot franceză, putem specula că e ceva egoism la mijloc. De ce n-ar merita Lewandowski să primească trofeul în cazul în care Bayern ar câștiga tripla? Polonezul este și golgeter în Bundesliga, conduce și în clasamentul Gheata de Aur, cu mari șanse de a se păstra lider. Dar dacă ar câștiga Juve ”urecheata”, n-ar fi o nedreptate pentru Cristiano Ronaldo, câștigător și de Lo Scudetto și poate și golgeter în Serie A? Iar dacă ar câștiga Real, pretendent ar fi Benzema, un francez ostracizat, ceea ce n-ar da bine pentru cocoșeii galici. Mai bine să nu-l acorde.