Doru POPOVICI

S-a dat drumul nu doar la fotbal, ci şi la multe alte sporturi. Sigur că nu la toate, şi în primul rând nu la cele care presupun apropiere şi contact între adversari (caluptele ori boxul), ori chiar între coechipieri, cala rugby. Am urmărit la televizor sau măcar am încercat să urmăresc transmisii din diverse sporturi: fotbal, tenis, formula 1. Trebuie să vă spun că totul îmi pare desprins din filme din alea de ficţiune cu cataclisme atomice şi cu omenirea dată complet peste cap, dar încercând cumva să repornească motoarele. Despre fotbal am scris deja de mai multe ori, şi cu fiecare nou meci urmărit, toate constatările iniţiale se reconfirmă: nu are absolut niciun haz să faci faze senzaţionale, să înscrii goluri din cele mai spectaculoase, cât timp în tribune nu e nimeni care să urle de fericire. Ştiţi gestul acela de după marcarea fiecărui gol, pe care l-a făcut cunoscut lumii întregi Cristiano Ronaldo? Mai ţineţi minte cum alerga către locurile din tribune ocupate de galeria proprie şi făcea celebrele-i mişcări către fani? Ei, acum, când înscrie, se întoarce... invers, adică spre teren, acolo unde se afla coechipierii săi! Aia, săracii, se bucură, desigur, dar nu-i nici pe departe acelaşi lucru ca atunci când zeci de mii de oameni rup hainele de pe ei de bucurie. Am mai văzut şi ceva imagini din nişte turnee de tenis, un sport unde tăcerea deplină face parte din regulile elementare ale jocului. Da, dar tăcerea din timpul punctelor disputate, nu şi cea dintre puncte. La finalizarea oricărei mingi, în tribune este o atmosferă adesea comparabilă cu cea dela fotbal. Acum, după o minge de senzaţie, am văzut un jucător privind de-a dreptul trist către locurile goale, de unde în condiţii normale ar fi fost ovaţionat până la următorul serviciu pentru ce minge finalizase. Cel mai năucitor însă a fost finalul cursei de F1 şi festivitatea de premiere. Cei de pe podium au dat interviuri de la distanţă "socială", apoi au primit trofeele de la... nişte roboţi cu telecomandă(de fapt, nişte mese sau dulăpioare care se deplasau), totul în faţanu a zecilor de mii de fani care veneau de obicei la locul premierii, ci a... adversarilor tocmai învinşi! Şi care, e lesne de imaginat, numai aplauze entuziaste nu produceau. Trist. Şi lipsit de sens.