Nu ştiu care dintre competiţii este mai interesantă: cea pentru titlul de campioană şi pentru prezenţa în preliminariile cupelor europene (fiindcă în grupe, adică în competiţiile propriu-zise, s-avem pardon, chiar nu mai pupăm anul ăsta vreo participare) ori cea a disperatelor, care fug de retrogradare că Satana de tămâie. Mă rog, nu prea fug, ci se târâie, în ton cu căldurile la care sunt puse să joace şi cu pauza care numai dătătoare de tonus nu a fost. În tot balamucul produs de sistemul competiţional, alcătuit parcă de absolvenţi de şcoli ajutătoare, în care echipele îşi văd înjumătăţite rezultatele eforturilor lor din timpul campionatului "normal", vedem că se mai pot produce totuşi minuni pe linia dreaptă de dinaintea sosirii, surpriză absolută, după mine, constituind-o apariţia în fruntea clasamentului a unei echipe care chiar că ar merita victoria finală, Craiova. Cumva profitând nu doar de lotul chiar valoros pe care îl are, dar şi de blazarea, dezinteresul ori infatuarea celor două tradiţional pretendente, FCSB şi CFR, Craiova se aflăacum în postura de mare favorită, având de disputat partidele decisive contra celorlalte două chiar pe teren propriu. În vremuri normale, cu publicul ei nu doar extrem de numeros, ci şi extrem de entuziast, cele două victorii presupus decisive ar fi venit aproape de la sine. Însă în condiţiile de restrişte impuse de demenţaplanetară, cu tribunele pustii, şansele se echilibrează. Este totuşi evident că în timp ce Steaua nu poate depăşi Botoşaniul, iar Clujul face şi el egal cu Astra, Craiova a reuşit să treacă, greu dar totuşi să treacă, de Mediaş, ceea ce demonstrează hotărârea oltenilor de a nu lăsa vrabia din mână. Dincolo, în subsol, faptul că revelaţia Clinceni a luat-o clar de la catastrofaDinamo a redeschis lupta pentru locurile salvatoare, ceea ce nu poate decât să ne mulţumească pe noi, telespectatori iubitori de suspans. E clar: ambele competiţii se vor juca probabil până în ultima clipă, şi sper că fără trântele cu care ameninţa câte unul pe care l-a bătut soarele-n cap, precum domnul Gigi Becali.