În mașină, ca tot șoferul, ascult radio. Iar ca tot microbistul, ascult Radio Sport Total. Era ”matinalul”, în care de obicei intervine cu o corespondență din Germania fostul tenisman Mihai Rusu. Acesta este practic necunoscut generațiilor mai tinere, fiindcă el nu s-a mai întors în România comunistă pe la sfârșitul anilor ’70, așa că orice referință la el a fost scoasă din presa vremii. Dacă s-a putut cu Marcel Răducanu, autor de goluri la echipa națională de fotbal, cum să nu se poată cu Mihai Rusu, care n-a rupt gura târgului cu mari performanțe în tenis! Mai degrabă unii și l-ar aminti de la Europa Liberă, acolo unde a ținut o emisiune sportivă începând de prin 1983. Eu, unul, foarte vag fac legătura, bunică-miu asculta Vocea Americii. Bun, dar ce-a fost a fost, la 30 de ani după Revoluție, Mihai Rusu încă mai colaborează la radio, corespondențele sale din Germania fiind cu atât mai valoroase acum, când nemții încă ne sunt unicii furnizori de fotbal mare. Ei bine, miercuri dimineața intră în direct și începe să facă o revistă a presei, asezonată cu comentarii proprii. La un moment dat, spune că de la reluarea Bundesligii doar vreo 20 și ceva % din meciuri au fost câștigate de echipele gazdă, ceea ce arată că influența publicului nu mai e așa de mare cum se credea! Am zâmbit ca la o glumiță, dar apoi am făcut ochii mari când mi-am dat seama că omul vorbea serios. S-a mai învârtit în jurul subiectului și a conchis iar că publicul nu-și mai poartă echipele spre victorie! Gândul m-a purtat imediat la siluetele de carton de la Moenchengladbach, cum să le minimalizezi în halul ăsta, ele sigur au făcut tot ce a depins de ele. Acum fără glumă, eu nu pot avea o explicație logică pentru ce a debitat omul ăla fără să fie atenționat de colegul din studio, care probabil plecase la țigară. E ca și cum s-ar uita cineva pe niște statistici peste alți 30 de ani și ar trage concluzia aia, fără să pună în context, așa ar fi plauzibil. Știți gluma aia care circulă pe Internet, ”ai un an lipsă în CV, ce-ai făcut în 2020? – m-am spălat pe mâini!”…