Gabriel MANȚĂ

Este ultimul meu articol ”pe uscat”, de luni încolo voi avea materie primă de pus pe pâine. Danke, Bundesliga! Reclamele rulează în buclă pe la televiziunile care dețin drepturile pentru campionatul german. Audiența va fi uriașă, vă spun de pe acum că vor urma știri cu locul ocupat ”all time”. Nu cred că vom avea totuși vreun record, fiindcă reluarea aceasta a Bundesligii nu ne prinde în starea de urgență, ci de capul nostru într-un week-end cică fără restricții. Cel puțin așa se vehiculează în momentul în care scriu aceste rânduri. Dacă eram încă încartiruiți, atunci da, tot omul care oscila în jurul fenomenului, chiar și la distanță mare, ar fi fost proțăpit în fața televizorului. Eventual cu bere nemțească, eu așa m-am gândit să celebrez Marea Revenire. Este tributul meu pentru poporul german, tovarăș și prieten! A se lua ca pe un spirit de glumă, nu prea m-am omorât după fotbalul german de-a lungul timpului. Cred că una dintre cele mai mari bucurii din viața mea de microbist a fost când danezii ”veniți de pe plajă” (o formulare transformată între timp într-un clișeu) au câștigat finala EURO `92 în fața nemților, care erau campioni mondiali en titre. Acel 2-0 îl compar cu alt 2-0, cel al Stelei la Sevilla, adică un vis dus până la capăt. Danezii n-au bătut atunci la lovituri de departajare, dar o făcuseră în semifinală, cu Olanda, când singurul penalty ratat din cele 10 executate a fost al lui van Basten. Ce vremuri! Am căutat repede pe youtube, că nu mai țineam minte cum a ratat van Basten și am găsit: de fapt, a apărat Schmeichel. Deci acest portar a trăit două zile magice în meciuri contra nemților, această finală de la Euro 1992 și întoarcerea amuțitoare de scor din finala Ligii Campionilor 1999, Manchester United – Bayern Muenchen. Un neamț, unul singur, a fost pe teren la aceste eșecuri răsunătoare. Nu-i Matthaeus, deși ar fi putut fi, pentru că a era accidentat în 1992, o posibilă explicație pentru evoluția oscilantă de atunci a panzerelor. Este vorba de spălăcitul Effenberg, nonconformistul fotbalului german. Care - pe-asta n-o știați! – i-a dedicat chiar lui Matthaeus un capitol în cartea sa autobiografică, unul de doar o pagină, și aia goală!