Doru POPOVICI

Încă nu ne trecuseră spaimele legate de accidentul nuclear de la Cernobîl, petrecut cu 11 zile înainte de evenimentul despre care vorbim aici, că întreaga naţiune română a intrat într-un alt fel de trepidaţii: emoţiile primei (şi, după cum se arătă semnele, ultimei şi, desigur, singurei!) Cupe a Campionilor câştigate vreodată de o echipă românească. Deşi am mai povestit chiar în această rubrică felul cum am trăit eu întâmplarea, nu mă pot împiedica să o reiau. Paranteză obligatorie: în acele vremuri nu existau pariurile sportive în formaîn care le vedem astăzi. Se putea juca la Pronosport (o chestie cu 13 pariuri fixe, organizată de Loteria Română),dar numai când erau etape de campionat la noi, în diviziile A şi B. Finala Cupei Campionilor fiind miercuri, evident că nu apărea la Pronosport. Ei bine, împotriva legii, eu eram cel care la locul de muncă, adică la Oficiul Judeţean de Turism, organiza pariuri ilegale (pe bune: teoretic, se putea face puşcărie!) la scor exact, indiferent de cât avea să dureze meciul, inclusiv cu eventuale prelungiri. Cum procedam? Simplu: doritorii veneau, îi treceam pe un tabel, cu nume, prenume, număr de telefon şi scorul pronosticat, totul pentru 100 de lei. Erau ceva bani. Ca să nu existe dubii, cu 5 minute înainte de începerea meciului, îi sunam la întâmplare pe doi dintre pariori şi le comunicăm numărul de înscrişi, precum şi ultimele două nume şi scorurile lor, astfel încât să nu se poată face vreo golănie. Făceam asta la meciurile din cupele europene şi la cele ale Naţionalei. Atunci, în 1986, făcusem aşa la fiecare meci al Stelei (fuseseră 8 până la finala). Pe 7 mai 1986, adunasem 3.500 de lei, de la 35 de pariori: prieteni, colegi, clienţi ai OJT, ba chiar şi sectoristul şi doi dintre securiştii care răspundeau de OJT. Cu alţi 3 dintre pariori aveam să văd meciul la mine acasă. Vă dau şi numele a doi dintre ei, persoane de mare notorietate: doctorul Daniel Martiniuc, până acum câţiva ani director la Ambulanţă, şi Costel Gheorghe, reputatul arbitru FIFA, tatăl lui Sebi, cel care azi ne reprezintă catuşier în partide internaţionale, şi el deţinător de ecuson FIFA. Ei bine, când s-a ajuns în prelungiri, mai erau destui care ziceam că au şanse de câştig, însă când s-a trecut şi la penalty-urile de departajare, mi-a fost clar că din cei rămaşi, eu nu mai aveam nicio şansă, scorul meu fiind de 2 - 0 pentru Steaua! Inutil să vă povestesc ce a urmat după final, când eu am rămas câştigător unic, băgând în buzunar cei 3.500 de lei (salariul meu fiind de 2.100 la dataaia)! Sigur e că în acel an am făcut un concediu la mare fără emoţii, iar ca bonus am fost şi în Delta de vreo 4 ori, până şi în noiembrie!