Gabriel MANȚĂ

Se joacă derby-uri în toate serile pe la televiziunile de sport. De-alea de vreo 10 ani, dar care par că au fost ieri. Păi cum să nu știm meciurile alea, faza aia, golul ăla, jucătorii ăia?! Totuși, nu mă uit. Rezist. N-aș putea să spun că sunt partidele tinereții mele, că atunci ar trebui să mai cobor încă vreun deceniu sau chiar două, totuși parcă n-aș suporta să mă uit la ele cu ochii de acum. Scuze de blasfemia comparației, dar cam așa zicea și Nichita despre poeziile de tinerețe, că fiecare perioadă are sufletul ei. Așa, faze consacrate sau goluri de generic revăd cu plăcere. Cum a fost, de exemplu, selecția de la DigiSport cu câteva goluri marcate de Craioveanu în La Liga, între care unul marcat pe Camp Nou este probabil cel mai frumos din cariera sa. A reușit o dublă atunci, dar golul doi a fost fabulos, un exterior de la vreo 25 de metri care a poposit aproape de vinclu, sub privirile incredule ale lui Figo sau Guardiola, acesta din urmă căpitanul formației catalane. Nu strică să ne mai amintim din când în când, poate cu prisosință în această perioadă, ce jucători uriași am avut. Iar Craioveanu, pare incredibil acum, nu reușise să-și facă loc ca titular la echipa națională din acea perioadă! De ce oare? Umblă vorba despre un conflict amoros între el și celălalt Gică oltean, Popescu, adică unul cu influență asupra selecționerului, ca de la căpitan la general. Craioveanu a marcat doar 4 goluri pentru echipa națională în 25 de meciuri. Puțin, nu? Dar cât de înșelătoare este această statistică! Am luat la mână meciurile sale și iată ce am găsit: 1 meci ca integralist (unul singur, mai era și amical, în care a marcat 1 gol!), 8 meciuri ca titular înlocuit pe parcurs (a înscris 2 goluri într-unul din ele, după care a fost schimbat la pauză), 16 meciuri ca rezervă (1 gol). Parcă altfel se vede acum. Nu 4 goluri în 25 de meciuri, ci 4 goluri în niște frânturi de meciuri. Cu certitudine, Craioveanu a fost unul dintre jucătorii care ar fi avut mai mult de oferit fotbalului românesc.