Se tot îndepărtează data la care se vor relua diversele competiții sportive. Mai bine să nu ne gândim ce ocupați ar fi trebuit să fim acum, ne facem mai mult rău. Pentru fotbal s-a ajuns la jumătatea lui mai ca fiind cea mai optimistă variantă, glisând apoi spre începutul și jumătatea lui iunie, după care... fără număr, fără număr! Turneul de la Roland Garros s-ar fi amânat pentru septembrie, dar cum, n-o să se încalece cu US Open?! Or să se joace așa, unul după altul? Asta i-ar strica planurile lui Rafa Nadal, practic această ediție ar fi putut însemna încununarea carierei sale, l-ar fi putut egala pe Roger Federer la numărul de Grand Slam-uri, câte 20 de fiecare. Condensarea asta nu pare a fi deloc în avantajul său, nu mai vorbim dacă se șterge tot anul cu buretele. Vârsta nu stă pe loc, în 2021 va mai aduna un inel la tulpină, iar Thiem și restul jucătorilor NextGen vor fi și mai puternici. Este și cazul lui Federer, care va fi împins spre schimbarea prefixului, dar până la urmă și a lui Djokovic, aflat în plină perioadă de glorie. În loc să o fructifice la maximum, sârbul ar putea s-o petreacă la separeu, ca orice alt muritor. Turneul de la Wimbledon e păstrat încă pe poziții de către scorțoșii englezi, care nici n-ar vrea să-l dispute fără spectatori. Totuși, vorbim de sfârșitul lui iunie, începutul lui iulie, poate că până atunci globul pământesc va reîncepe să se rotească (fie și în 2D, pentru cei care cred că pământul e plat). Se știe că englezii au fost mereu aparte, de la ei se vede altfel, amintiți-vă celebra butadă: ceață pe Canalul Mânecii, continentul rămâne izolat! Adaptând la situație, când e vorba de noul coronavirus, continentul poate rămâne autoizolat. Dar nu ține numai de englezi, care pot păți ca japonezii dacă se încăpățânează, adică să se anunțe boicoturi. Pe de altă parte, sigur vor ieși energii noi la iveală, noi interpretări ale vieții prin tenis, astfel încât să ne trezim cu protagoniști neașteptați.