Gabriel MANȚĂ

Situația chiar s-a schimbat de la oră la oră, așa cum scriam în articolul de vineri, astfel că nici etapa Ligii 1 programată inițial pentru weekend nu s-a mai jucat. Ba chiar acum ne găsim în plină stare de urgență, adică o situație în care nu ne-am mai aflat de la mineriada din 1999, când Miron Cozma credea că poate face cu statul român ceea ce făcea cu Jiul Petroșani. Dar atunci locuitorii din alte zone decât cele aflate pe traseul minerilor spre București puteau rămâne relaxați, problema era la nivel central. Dacă ne uităm și mai în spate, românii s-au găsit în situații încă și mai grele pe vremea lui Ceaușescu, care a instituit starea de necesitate după izbucnirea revoluției în Timișoara, dar și mai înainte, la cutremurul din 1977. Între aceste două evenimente dramatice, pentru că putea, dar și pentru că o dăduse de gard, Ceaușescu a mai instituit o dată starea de necesitate, în 1985, în unitățile din sistemul energetic național, în care urma să se aplice un regim de lucru militarizat. Revenind în zilele noastre, dușmanul este unul invizibil, ceea ce-i face pe mulți să-l nege, să-l bagatelizeze sau să vânture conspirații. Dar asta e altă poveste. Cum sportul înseamnă viață activă, s-a pus și el între paranteze. La știrile sportive vedem fotbaliști celebri care gătesc sau care trag tare la sală, la aia proprie. Dar nu numai la nivel profesionist s-a stricat jucăria, ci și la amatori. De exemplu, eu am fost anunțat că s-a închis baza unde joc tenis, iar aia unde joc fotbal are timp să facă anunțul până weekend-ul următor. Asta e, stăm acasă, o carte bună, un film bun, un joc de societate. Sau jucăm fotbal din ”poignet” pe computer. Cei de modă veche, care nu le au cu joystick-ul, au prilejul de a urmări astfel de meciuri comentate pe DigiSport! Deși pe mine, unul, nu m-a atras găselnița. Mai degrabă aș ieși pe balcon să cânt, precum Simone Inzaghi, antrenorul lui Lazio. Face bine la moral. Măcar la cel propriu, pentru al vecinilor n-aș garanta.