Doru POPOVICI

Caunul care se afla dincolo de obişnuitapatimăcu care fanii romani îşi susţin echipele româneşti favorite (eu ţin ca dementul cu ele, cu toate şi cu fiecare în parte, doar atunci când joacă în cupele europene, iar în rest chiar că nu-mi pasă de soarta lor) nu îmi doresc de la campionatul intern decât câteva chestii minimale: să se joace corect, fără aranjamente, arbitrii să nu trântească meciuri canesimţiţii (cum parcă tot mai des şi mai vizibil se întâmplă în ultima vreme), fotbalul să fie atât cât (nu) este de tehnic, dar măcar să fie vioi, patronii să-şi vadă de dat banii la timp, nu de făcut echipă şi tactică. Zilele trecute, am asistat la egalizarea mediului în care se practică minunatul sport cu băşica, prin dispariţia spectatorilor dintr-o ţară unde acesta este perceput ca un fel de religie: Italia. Ştiu cum e în tribunele de acolo încă de la Campionatul Mondial din 1990, când am fost la două meciuri, unul pe Olimpico din Roma, celălalt la Napoli. Ceea ce se petrece în tribune este adesea la fel de spectaculos, de frumos şi de interesant caevenimentele de pe gazon. Acum, când au dispărut spectatorii de pe stadioanele din Italia, mă aşteptam ca şi calitatea fotbalului să fie în scădere, în ideea că la noi de aia nu-i pic de fotbal, fiindcă nu-ţi vine să joci când tribunele sunt goale. Deşi se auzea totul, inclusiv aplauzele celor de pe băncile de rezerve, atunci când colegii din teren făceau ceva deosebit, exact ca la Voluntari sau la Clinceni, totuşi asemănarea se cam oprea aici. Fotbalul era din alt clip, dovadă şi golul fenomenal înscris de Dybala, după o cursă presărată cu driblinguri şi finalizatăcu un şut cu exteriorul care ar trebui predate la toate şcolile de fotbal din galaxia noastră. Îmi pare tot mai rău că nu ne-am calificat în cupele europene până în tururile care se joacă în aceste vremuri de restrişte, fiindcă e clar că ar fi crescut în proporţie geometrică şansele echipelor noastre, din moment ce e clar că pe celelalte le deranjează totuşi absenţa spectatorilor, în timp ce ai noştri par deranjaţi de tribune pline, unii dintre ei nevăzând aşa o chestie decât la televizor. Chiar stau şi mă întreb: oare fotbalul românesc n-o fi cumva bântuit de mulţi ani de coronavirus?