S-a schimbat pasul, în timp ce la Australian Open s-a jucat zilnic, ziarul a făcut pauza de duminică, deci n-ar mai avea rost să povestesc acum despre cum a surclasat-o Simona pe Putințeva, când ea va fi jucat deja azi-noapte cu Mertens. Oare mai avem românce la Australian Open acum, când citiți aceste rânduri? Cealaltă fată pe care o aveam încă în turneu în zorii săptămânii a doua era Monica Niculescu, care face pereche cu nipona Misaki Doi, alături de care a trecut două tururi. Dimineață a avut tentativa de a trece cu Doi în trei, adversarele fiind două Chan din Taiwan. Monica și cu Doi par să se descurce cu partea asiatică a circuitului, în turul precedent eliminând două compatrioate de-ale lui Doi. Cât despre compatrioatele Monică și ale noastre, au ieșit toate în zorii competiției, la fel pățind și Horia Tecău. La dublu-mixt n-am avut pe nimeni, păcat. Revenind la Simona, se poate spune că Mertens avea un ascendent în fața ei la jocul pe hard, după acea finală de la Doha 2019, doar că nu e o jucătoare de speriat, o dominatoare. Sper că un Cahill clarvăzător a ales bine tactica, iar o Simona inspirată a reușit să o aplice.
Desigur, tabloul masculin s-a redus în ultimele zile la meciurile lui Federer și Kyrgios. Elvețianul nu cred că mai poate fi socotit un soț bun, nu se face așa ceva când ai o nevastă emotivă în tribune. Millman ar fi câștigat meciul dacă tie-break-ul decisivului nu era super, ci normal, el conducând cu 7-4. Apoi s-a dus la 8-4 și... gata. De aici, nu se știe cum, Federer a înșirat 6 puncte! Și iată-l în sferturi, căci între timp a trecut și de Fucsovics. Și Kyrgios a stat cu spatele la zid în super tie-break, la 7-8 cu Khachanov și două serve ale rusului! Cum-necum, a reușit să le câștige pe ambele, iar mingea de meci n-a mai iertat-o, așa cum făcuse cu un set înainte. Așa că azi, la 10, vedeți cum faceți ca să mai aruncați, măcar din când în când, un ochi la meciul australianului cu Nadal.