Doru POPOVICI

De când s-a întors Ibra la Milan, cred că vă imaginaţi că n-am pierdut nici un meci al acestei echipe, tot aşa cum nu pierd nici o secundă din jocurile Juventus-ului, atât timp cât în teren se afla Ronaldo. Aşa se face că n-am pierdut primul gol oficial al suedezului, cum n-am ratat nici săritura aia demenţială a lui CR7, încheiată cu o minunăţie de gol, când s-a ridicat cu mult peste înălţimea la care se afla bara (2,60 m, faţă de doar 2,44). Indiferent de locurile unde joacă cei doi, îi urmăresc cu speranţa, adesea confirmată, că urmează să văd ceva spectaculos pe durata prezenţei lor în teren. Spre deosebire de multe alte nume din fotbal, cei doi de mai sus, atunci când nu înscriu, te fac să te gândeşti că ceva nu-i în ordine. O vreme, am suspectat că Ronaldo nu e în apele lui la Torino. Şi chiar cred că nu era. Însă de la începutul acestui an am constatat că jocul sau a redevenit cel din vremea Real-ului, iar golurile au ajuns să fie o chestie de la sine înţeleasă. După ce l-am văzut pe Ibra cu vreo săptămână în urmă înscriind în deplasare un gol în stilul său de o lejeritate unică, am aşteptat meciul din ultimul weekend cu speranţa că vor urma şi altele. N-a fost să fie, chiar dacă Milan juca acasă, iar Ibra a intrat încă de la început. Milan a câştigat greu, cu 3 - 2, fără ca Ibra să fie printre marcatori. Însă rolul său a fost fundamental, faptul că era ţinut permanent de câte 2 sau 3 adversari asigurând spaţiu de mişcare pentru ceilalţi, care astfel au reuşit cele 3 goluri. Înclin să cred că a fost chestie de tactică, pusă la punct de Ibra, de antrenor şi în ultimă instanţă de toată echipa: l-au "ascuns" cu premeditare, spre a le crea celorlalţi libertate de mişcare. Mă gândesc dacă nu aşa o fi şi la Genk, unde antrenorul îl ascunde pe Ianis Hagi tot mai multe minute pe bancă, astfel colegii săi având şi ei spaţiul altădată ocupat de Ianis. Iar atunci când Genk conduce deja cu 2 sau 3 goluri, e băgat în teren şi "necoptul", poate în semn de recunoaştere a meritelor sale de pe bancă.