Doru POPOVICI

Numai pentru că nu aveam alte activităţi în program la ora aia, am deschis televizorul pentru a urmări finalizarea dezastrului. Convins fiind că voi asista la ceea ce în vorbirea curentă se numeşte "bomboana pe colivă" (eventual "moţul la...") am aşteptat să văd cum abordează fetele (dar şi băieţii care le dirijează) meciul de adio din grupa principală. Nu de alta, dar după panarama din meciul cu Suedia, îndrăznisem să spun la radio, într-un glas cu colegul meu de acolo, Sorin Avram, că urmează o nouă bătaie. De luat, nu de dat! Chiar dacă în faţa Japoniei. Sau poate tocmai de aia, fiindcă nu se făcea să strici bucuria gazdelor, extrem de ospitaliere din câte au relatat cei prezenţi acolo. Aşa că româncele, nişte doamne prin definiţie, s-au străduit să le aducă bucuria în suflet şi-n simţiri japonezelor. Şi putem spune fără pic de îndoială că au reuşit, ba chiar cu asupra de măsură. Tocmai datorită eforturilor lor excepţionale de a-şi onora cum se cuvine gazdele, doamnele românce s-au trezit bătute soră cu moartea, mardeala încasată fiind cea mai serioasă din întregul parcurs de tot rahatul. La 17 goluri nu ne bătuseră nici măcar spanioloaicele în primul meci, şi nici viitoarele câştigătoare ale trofeului, rusoaicele. Au reuşit să o facă japonezele, chiar dacă ele par o supraputere în acest sport doar pentru noi şi, eventual, pentru Australia. La ale noastre, oricât am încercat, n-am văzut nici urmă de handbal: portăriţele dormeau adânc, în apărare era vraişte, atacurile poziţionale se încheiau cu pase în tribune sau la adversar, iar şuturile erau un pericol real pentru... spectatorii din partea de sus a tribunei. Peste toate, maimuţoiul. Ăsta anunţase cu o zi înainte că nu o să scoată portarul niciodată, fiindcă japonezele sunt iuţi şi pot intercepta mingea cu uşurinţă. ...Şi ce văzurăm? Că portăriţele noastre plecau teleghidate, fiind mereu înlocuite de câte o împiedicată în teren. Şi dă-i de ia la goluri din poartă-n poartă! Despre cât de antrenor e papagalul, eram lămuriţi de mult. Da' nici memorie să n-aibă, cât să ţină minte de la mână pân' la gură ce a zis!? Cât priveşte plecarea neisprăvitului, eu zic că ar fi păcat. Păcat să se care fără să-l ia de mânuţă şi pe neisprăvitul care l-a inventat, pe numele său Dedu. Al' de-i preş. la FRH.