Gabriel MANȚĂ

Ne amăgiserăm cu un scenariu de 1-0 care se preta pe ”filosofia” lui Contra, adică să lâncezim jocul până spre final, când urma să vină cumva golul izbăvitor, fie pe o realizare personală, fie pe o greşeală, fie pur şi simplu din noroc. Premisa de la care se pornea era aceea că suedezilor le trebuie egalul, deci le va conveni jocul prudent, de uzură. Când colo, adversarii au început să ne călărească, mai ales că şi nouă ne plăcea, stăteam toţi în jumătatea noastră când începeau ăia construcţia! Aşa că primul gol a picat repede, iar odată cu el am pus cruce, căci ne-ar fi trebuit 3 goluri, o utopie la ce resursă umană are fotbalul nostru. S-a spus că debutantul Mogoş ar fi vinovat la gol. Aş lua-o mai pe departe. Cu câteva minute înainte, Tătăruşanu iese cu pasă lungă la Keşeru, care stopează pe piept şi apoi încearcă să trimită spre bandă, mingea ieşind în aut. Keşeru greşeşte pasa, zice comentatorul. Urmăream meciul cu fii-miu şi am făcut o remarcă de genul ”să ziceam mersi că a apucat să dea în aut, dacă pierdea mingea acolo era pericol”. Nu trec câteva minute şi schema se repetă: Tătăruşanu pasează în acelaşi stil la Deac, care încearcă să-i aşeze mingea cu pieptul lui Mogoş, dar un adversar ţâşneşte la intercepţie şi duce faza până la centrare. Aici îi găsesc o parte de vină lui Mogoş, că a încercat să blocheze din extensie în loc de alunecare, având în vedere că poziţia nu ridica risc de penalty. Că apoi mingea a fost reluată în plasă a ţinut de dinamica fazei. Dar de ce a trebuit Tătăruşanu să-şi demonstreze abilităţile de a pasa aerian la punct fix? OK, le punea mingea pe piept unor coechipieri aflaţi în marcaj, ce putea urma bun după asta?!

În ceea ce priveşte alcătuirea echipei, reproşurile nu-şi au sensul decât la nivel teoretic, deznodământul ar fi fost acelaşi cu oricine, atât timp cât Contra îi aşează în teren. Degeaba începi cu Mitriţă dacă îl pui mijlocaş în 4-4-2, adică inevitabil unul cu obligaţii defensive clasice. Astfel că l-am văzut agitându-se la recuperare în faţa careului sau protejând mingea pe linia de aut de poartă, în loc să fie proaspăt în faţă, ca al doilea atacant, adică postul lui preferat. Apoi, o regulă e bine să fie aplicată unitar, altfel mai bine o anulezi şi îţi asumi răspunderea pentru selecţionarea şi introducerea unora care nu joacă la club. Dacă s-a putut cu Băluţă, atunci de ce n-ar fi mers şi cu Chipciu, cel care îşi atinsese nivelul maxim la naţională înainte de a fi tras pe linie moartă de Anderlecht? Mai multe, după meciul cu Spania.