Doru POPOVICI

Ediţia din acest an a Masters-ului de tenis masculin se arată a fi una cu adevărat interesantă şi spectaculoasă, desfăşurată pe fondul unei bătălii pe viaţă şi pe moarte între două generaţii de sportivi. Forţând puţin calculul şi actele de identitate ale lor, aş zice că sunt chiar trei generaţii: cea alcătuită dintr-un singur personaj, Roger Federer, mai bătrân decât toţi ceilalţi, apoi cea a veşnic frustraţilor Rafa şi Nole, turbaţi să-l ajungă şi chiar să-l întreacă pe Roger în toate recordurile sale (deşi, slavă Domnului, deţin şi ei sumedenie de alte recorduri), şi, desigur, cea de a treia, alcătuită din ceilalţi cinci participanţi la spectacol, ale căror calităţi sunt indiscutabile, dar ale căror performanţe nu vor ajunge nici pe departe comparabile cu ale celor trei coloşi nici dacă ar fi să trăiască şi să joace preţ de câte trei vieţi fiecare. Am urmărit absolut toate meciurile şi mi s-a confirmat, chiar şi atunci când au reuşit mingi de mare efect, că dintre calităţile celor cinci juni, în mod evident dominantă este aceea de măciucar. Indiferent ce nume ar purta şi ce cetăţenie ar avea, măciucarul reuşeşte adesea să se impună în dauna unui jucător complet. Este exact ceea ce s-a petrecut în meciul de debut al lui Federer, când măciucarul austriac Thiem l-a bătut, reuşind să-i dea racheta peste cap cu primul serviciu, de nenumărate ori. Federer fiind om, nu robot, a cedat psihic în felul lui elegant şi a pierdut în două seturi. Şi-a revenit puţintel în al doilea meci, contra unui măciucar italian numit Berrettini, pe care l-a bătut mai greu decât bănuiam. În sfârşit, meciul decisiv, contra reprezentantului generaţiei a doua, Nole, meci decisiv, de care pe care, fiindcă şi pe Nole îl bătuse măciucarul Thiem. A fost nu un show, nu o demonstraţie, nu un recital, ci toate astea la un loc şi încă multe altele. A fost, de fapt, o lecţie de tenis pe care domnul Federer i-a predat-o sârbălăului, ca să nu mai existe discuţii despre cine şi ce. Ei, acu', că ne-am lămurit şi cu asta, mai rămâne să-l vedem pe Roger distrugând în ultimele două meciuri doi măciucari, unul fiind Thiem care, fără lecţia asta, ar putea pleca crezând că şi el e jucător de tenis. Eroare. Singurul din cei opt este bătrânelul ăla de 38 de ani, care aleargă şi loveşte acum mai bine decât o făcea acum 20 de ani. Şi parcă şi ceilalţi doi, tot bătrâni, joacă tot tenis.