Doru POPOVICI

Timp de aproape două săptămâni, rubrica aceasta va fi susţinută în exclusivitate de colegul meu Gabriel Manţă. Ceea ce urmează aproape că mă face să îl invidiez, întrucât după calculele mele vine o săptămână în care România va face paşi importanţi în cursa calificării, adăugând 6 puncte la totalul existent în acest moment, iar dacă luăm în calcul şi logica victorie a Spaniei în Suedia, nu ne rămâne decât să ne bucurăm, pe 15 octombrie, de urcarea României pe locul 2 în grupă, ceea ce ar face ca meciul din 15 noiembrie, de la Bucureşti, dintre România şi Suedia, să devină o veritabilă finală pentru calificarea la turneul final al Euro 2020. Pentru cei care se vor grăbi să mă înjure pe motiv de optimism exagerat şi nefondat, am să spun doar ca om fi noi proşti, o fi Guriţă o arătare de antrenor, dar nici Suedia ori Norvegia nu sunt echipe tocmai de fotbal, şi parcă nici de turneu final nu prea se arată. Vă mărturisesc însă că mi-e teamă de meciul cel mai apropiat, cel dintr-o deplasare despre care acum vreo două decenii ne-ar fi umflat râsul, anume cea din Insulele Feroe. Mă ia de pe acum răul la stomac la gândul că declaraţiile de dinaintea deplasării vor începe cu clasica zicere a lui Guriţă ("În fotbalul de azi nu mai sunt echipe mici!") şi vor continua cu cele ale jucătorilor ("Mingea e rotundă!", "Feroe e o nucă tare", "Un egal înseamnă un punct câştigat"), toate pe post de alibi în caz de catastrofă. Dar dacă trecem de Feroe, Norvegia ar trebui să nu mai prezinte nici urmă de pericol. Nu închei înainte de a-mi exprima încă o dată speranţa că şi dacă îl aduce la lot, totuşi Guriţă nu-şi va risca postul şi calificarea (iar nouă sănătatea fizică şi psihică!) introducându-l pe teren pe numitul Chichireş, sau cum Dumnezeu l-o chema! Iar banderola aia, nici grijă, s-o găsi vreun altul căruia să nu-i pericliteze buna circulaţie sanguină la braţul stâng!