Doru POPOVICI

A devenit o constantă în meciurile noastre internaţionale, indiferent că sunt la nivel de club, de echipă naţională, iar de alaltăieri încoace şi la naţionala under 21, să ne înecăm fix că ţiganul la mal. Amintiţi-vă, vă rog, că FCSB, după ce nu jucase nimic preţ de un tur şi un retur, la ultima fază de joc din dubla cu Guimaraes a avut şansa golului care ar fi trimis-o acolo unde e clar că nu merita să ajungă. A venit apoi penibila evoluţie a Naţionalei din meciul cu Spania, în care însă, în pofida logicii şi a bunului-simţ, era cât pe ce să egalăm, tot în final, într-o fază în care dacă Dr. Grigore ar fi scos balonul pe linia de 6 metri în loc să-l dea peste tribună, unul din cei trei domni rămaşi singuri cuc probabil că ar fi trimis obiectul în aţe. Egalul acesta ar fi fost cel mai nemeritat egal din istoria nu doar a fotbalului românesc, ci a sportului în general. În sfârşit, alaltăieri, în Danemarca, singura echipă românească de la care mai putem aştepta câte ceva, naţionala sub 21 de ani, a avut şi ea şansa egalării într-un meci în care în două jumătăţi de repriză a fost dominată copios, în alte două jumătăţi dominând la rândul ei consistent. Faptul că de înscris au înscris doar danezii nu m-a mirat. Cum nici golul, absolut superb, marcat de Florinel Coman tocmai când ne năpădise disperarea, nu m-a mirat, el fiind de departe fotbalistul cel mai bun al sezonului dintre toţi românii. Trebuie să fii ori tâmpit, ori... Contra să nu îl convoci la Naţionala mare. Tipic româneşte, Coman a fost ultimul înecat la malul egalării, ceea ce iar e corect, deoarece parcă n-am fi meritat nici aici egalul mult visat. Echipa are şansa evoluţiei, mai ales că Mirel nu-i "Guriţă", iar rodajul la astfel de echipe se face din mişcare. Sunt şi aici câteva talente certe, ceea ce mă face să sper într-o nouă calificare, fiindcă Danemarca nu ne e în nici un caz superioară, celelalte echipe din grupa (Ucraina, Irlanda de Nord, Finlanda şi Malta) nefiind nici ele nişte sperietori.