Doru POPOVICI

Faţă de prăpăstioasele mele premoniţii din această rubrică din ediţia de alaltăieri a ziarului, ceea ce s-a petrecut în teren la meciul dintre România şi Spania este aparent mai bine. Acest "mai bine" este cu trimitere directă în primul rând la portarul Tătăruşanu, a cărui prestaţie fenomenală ne-a salvat de la o umilinţă comparabilă doar cu dezastrul din Elveţia, din 1968, când am luat un 7 - 1 jucând însă parcă mai bine decât în prima repriză de alaltăieri! Nimeni pe lume n-ar fi putut face ce a făcut omul ăsta, iar cei de la Lyon sunt absolut cretini dacă îl ţin în continuare rezervă. Alt "mai bine" se referă la Puşcaş, pe care îl văd pentru prima oară în faţa unor adversari chiar puternici, cărora le-a făcut faţă cu brio, arătând ca un atacant care are dreptul să spere la un contract cu oricare echipă din cele foarte mari. Şi gata. Hai, şi Andone, care nu s-a pierdut cu firea, înscriind un gol care va conta în cariera lui. Aş fi scris ceva şi despre fundaşi, dar n-am avut. A, da, am avut unul, într-o singură fază, la urmă de tot. Se numeşte Benzar şi a centrat numai bine pentru ca un neisprăvit numit Grigore să ne anuleze şansa celui mai nemeritat egal din istoria fotbalului. Îmi pare rău de Ianis, care are toate şansele să se irosească la echipa aia de doi bani... şi unde nici măcar nu joacă! Ceea ce ne face să ne întrebăm ce o fi fost în mintea lu' ta-su' şi a lui Gică Popescu când l-au dat la ăia. Per ansamblu, România nu a existat, ceea ce mă face să cred că în amintitul articol de alaltăieri am fost mai optimist decât se cuvenea. Dacă era 0 - 8 la pauză, nu ne-ar fi mirat. În concluzie, vreo 2-3 au fost mai bine decât speram, iar restul dezastru.