Arnold Hunter se numeşte irlandezul căruia Craiova trebuie să-i facă de urgenţă ditamai statuia în centrul oraşului, iar costurile aferente să le deconteze la cretinii ăia din tribune, cărora nu poţi să le zici suporteri nici măcar la mişto. Fiindcă suporterul e ăla care, înainte de orice, ţine cu echipa lui, nu-i aşa? De unde se naşte firească întrebare: idiotul care aruncă cu brichete şi cretinul care aruncă petarde cu cine ţin? Păi, la un calcul elementar, ţin cu Honved, din moment ce comit faptele care o pot duce mai departe pe Honved, eliminând-o "la masă verde" pe Craiova. Apoi, ţin cu UEFA, deoarece şi dacă nu este eliminată Craiova, de plătit tot o să plătească la forul suprem continental nişte amendoaie de o să le ţină minte ceva vreme... În altă ordine de idei, cei doi cretini nu ţin nici cu ceilalţi cretini din galerie (care sigur că sunt cretini şi ei, fiindcă dacă nu ar fi fost cretini, i-ar fi oprit pe cei doi cretini de la aruncat cu obiectele alea) deoarece în mod absolut sigur, printre sancţiuni va figura şi cel puţin un joc, următorul, fără spectatori. Cum ziceam, domnul Arnold Hunter, arbitrul de centru, a fost un mare domn, fiindcă putea foarte bine să se dea lezat de incident şi să pună capăt panaramei de meci, care oricum nu era de fotbal, fiindcă fotbalul e pe goluri, iar neisprăviţii ăia, şi ai noştri, şi ai lor, nu fuseseră în stare să înscrie măcar un gol în cele 208 minute jucate până în momentul atentatului. Însă irlandezul, om educat, s-o fi gândit că nu se face să întăriţi şi mai tare hoarda de idioţi, aşa că s-a dus să se oblojească, lăsând rezervă să finalizeze circul. Nu ştiu câţi alţi arbitri de pe lume ar fi procedat la fel, sigur însă nu românii, că doar de la noi din bătătură a izvorât şi celebrul caz Deaconu şi bricheta lui fermecată. Aşadar, oltenii avură baftă porcească cu irlandezul. Oare cu AEK ce ar trebui să se mai întâmple pentru a se califica din nou fără să înscrie vreun gol?