Doru POPOVICI

Uite că ne-a mai ieşit încă o dată şi ne-am calificat nu doar în semifinalele Euro Under 21, ci şi la Olimpiada de la Tokyo de anul viitor. Precedenta noastră prezenţă olimpică la fotbal datează tocmai din 1964 şi s-a petrecut, culmea!, tot la Tokyo. De aici se poate deduce că avem de aşteptat ceva vreme până la o nouă calificare olimpică la fotbal, cam până când CIO va atribui Japoniei o nouă Olimpiada de vară (că din alea de iarnă a mai avut, la Sapporo) care să aibă loc neapărat tot la Tokyo. Până la Olimpiada 2020, hai să vedem ce ni se mai întâmpla la Euro 2019, unde diseară ne întâlnim cu Germania, pe care aceiaşi veşnici căcănari de serviciu din fotbalul nostru (ăia care în viaţa lor n-au câştigat nimic ca jucători, iar ca antrenori... nici atât!) încearcă să ne-o prezinte drept nu ştiu ce mare sculă de echipă a cărei principală (după mine, singură!) calitate e... că e nemţească! Ca unul care n-a pierdut nici o secundă din acest turneu, pot să vă spun că nemţii, da, joacă un fel de fotbal, dar în nici un caz asemănător cu ce arată România. Faptul că au înscris totuşi mai multe goluri decât noi nu înseamnă absolut nimic: păi se compară seria în care am înscris noi 8 bucăţi cu aia în care, în afară de Germania, restul erau numai găini blegi!? Dacă aţi uitat cumva, atunci vă reamintesc că la noi în serie, pe lângă Anglia, mai erau şi echipele "mici" ale finalistelor ultimului Campionat Mondial, Croaţia şi Franţa. Parcă sună altfel decât ce adversari au avut nemţii, nu-i aşa? Dacă vă amintiţi, după meciul pierdut în prima etapă în fata Italiei, am spus că singura echipă comparabilă cu a noastră este Spania. Între timp, Italia s-a cărat, iar Spania joacă o semifinală pe care, zic eu, n-are cum s-o piardă contra Franţei. Pentru mine, primul meci cu emoţii la acest turneu final va fi cel cu Spania, din finală. Diseară, cu nemţii, fac pariu că zburdăm.