S-au întâmplat destule în sportul mondial cât am stat noi cu ochii pe Fed Cup. Chiar în tenis s-a petrecut ceva care va rămâne probabil singular: Fognini a câștigat un turneu de Masters! Pentru mulți tenismani, Monte Carlo înseamnă acasă pentru că acolo s-au stabilit, dar mai acasă este pentru Rafa Nadal, abonat la trofeul din Principat întrega carieră. Ei bine, Fognini l-a stopat în semifinale, dar nu oricum, ci de o manieră dominantă, fiind chiar la o minge de a-i administra marelui Rafa o ”lăptăreasă”! Italianul și-a păstrat focusul și în finala cu Lajovic, aceasta fiind o ocazie ce poate apărea o dată în viață, deci nu trebuia ratată. Așa și-a cîștigat și Flavia Pennetta, soția sa, unicul Grand Slam, de aceea spuneam că ar putea rămâne un fenomen singular, pentru simetrie.
Și pe meleagurile noastre am avut parte de o nefăcută. Naționala U16 a pierdut acasă cu Haiti U17, iar Stoichiță, director tehnic al FRF, zice că nu trebuie să facem caz din atâta lucru, ăia erau mai mari, arătau a bărbați! Poate că ar aș fi fost tentat să-l cred, cunoscută fiind practica aceasta în rândul țărilor din lumea a treia spre a patra, dar am dat pe site-ul FRF de înregistrarea integrală a meciului, am vizionat pe sărite și vă pot spune că nu e deloc așa cum spune Stoichiță. Vă puteți convinge oricând și dumneavoastră. În plus, ai noștri pierduseră și celelalte meciuri din turneul amical, cu Cipru și Rusia, ambele clasificate U16, pentru asta ce scuză se mai poate invoca? De fapt, asistăm la un eșec al actualei conduceri a FRF, care a venit la putere acum 5 ani, când juniorii de azi erau copii, iar dacă aveau într-adevăr metodă, aici trebuiau să se vadă roadele, în sectorul juvenil. Dar știți cum se spune, peștele de la cap se împute, adică de la președintele Burleanu. Într-o țară în care imigrarea a devenit un adevărat fenomen, să afirmi că ”dacă ești un bun patriot, un bun român, stai în țară și lupți pentru ea” (cu bătaie la Lucescu jr.), înseamnă că, pe lângă aberația lexicală, n-ai înțeles nimic din ce se petrece în jurul tău, în țara în care imigrația a devenit un fenomen de masă. Sau că te-a luat gura pe dinainte, deci mai bine cu o hârtiuță la îndemână decât să spui prostii.