Dacă în textul precedent, poate cel mai scurt de când scriu la această rubrică (din motive de spaţiu, nu altceva), îl criticam pe Mangia că nu aduce nici un plus echipei sale, în weekend mi-a apărut pe radar un antrenor de care aproape uitasem, unul care a fost balast pe banca echipelor sale, trăgându-le în jos: Vasile Miriuţă. Frecventabil ca persoană, spumos la conferinţe, iată bilanţul său profesional în ultimii ani: ratarea podiumului cu CFR Cluj în 2017, ratarea play-off-ului cu Dinamo în 2018 şi posibilă retrogradare cu Hermannstadt în 2019! Din rău în mai rău, nu vi se pare? Este adevărat că echipa din Sibiu nu îşi joacă acasă meciurile considerate pe teren propriu, sâmbătă fiind învinsă de CSMS Iaşi la Piteşti, totuşi locul de baraj ocupat acum, la doar un punct de retrogradare directă, îl recomandă ca favorit la demitere între tehnicienii din Liga 1 (asta dacă nu cumva tot Mangia i-o ia înainte, în cazul bifării unei înfrângeri şi cu CFR). Îmi aduc aminte că a fost numit la Dinamo după un parcurs dezastruos la Chiajna, pentru ca apoi Miriuţă să fie învins în Groapă de fosta sa echipă, cu care el nu fusese în stare să bată aproape pe nimeni!
Dacă la noi sâmbăta fotbalistică n-a însemnat decât play-out, în Europa au fost câteva dueluri la vârf. După ce a avut probleme cu echipe din orice zonă a clasamentului, Bayern a zvântat-o pe Dortmund, lider până la ora meciului. Şi mai dureros pentru oaspeţi, primii care au înfipt cuţitele sunt ”foştii” Hummels şi Lewandowski, polonezul punând apoi şi bomboana pe colivă, adică înscriind golul 5. Tot derby între primele două locuri a fost şi în La Liga, dar aici rocada era imposibilă. Părerea mea e că Atletico nu merita să piardă, dar când l-am văzut pe Suarez cât de prost joacă, adevărată maşină de stricat faze, mi-am zis că e imposibil să nu marcheze! Aşa că a ratat acea minge pusă pe tavă de Messi, însă a iscat o acoladă perfectă, de geometru, şi a deblocat meciul. Şi Juve-Milan poate fi considerat derby la vârf de către nostalgici, aici elementul important nefiind victoria de rutină a torinezilor, ci faptul că Piatek a profitat de lipsa lui Ronaldo şi l-a egalat pe Quagliarella în clasamentul golgeterilor, 21 de goluri faţă de 19 ale portughezului (se mai interpune şi Zapata, cu 20, fără a socoti o eventuală reuşită în meciul de aseară cu Inter).