Doru POPOVICI

Am urmărit în ultimele două săptămâni două competiţii de nivel maxim în două sporturi cât se poate de diferite unul de celălalt: Campionatul Mondial de Handbal şi Open-ul de tenis de la Melbourne. Unul, sport de echipă, celălalt, individual. Drumul spre finală şi mai ales meciurile din fazele superioare, cam de la sferturi de finală încolo la tenis, iar la handbal de la întâlnirile directe dintre pretendentele la titlu au fost în imensa majoritate şi tensionate, şi spectaculoase. Ideea aia că trebuie recurs la orice mijloace pentru a câştiga cred că nu mai e de multă vreme valabilă, marii performeri de astăzi în sport în general, nu doar în cele la care fac trimitere astăzi, ajungând la trofee în urma unor veritabile demonstraţii de măiestrie. Este şi explicaţia pentru tribunele arhipline, indiferent de ziua şi de ora la care se dispută partidele. De exemplu, în Australia au fost meciuri care s-au terminat şi pe la ora 2 noaptea, iar în tribune zău că nu se dormea. Am constatat cu acest prilej că s-a creat o mare diferenţă între evoluţia tenisului la masculin şi la feminin: dacă la băieţi, cei 3 sau 4 mari continuă să facă legea, dovadă finala jucată între cei doi coloşi, Nole şi Rafa, la feminin totul este perfect imprevizibil, de la primul tur până la finală. Poate de aceea cred că Simona poate reveni pe primul loc, ba încă şi foarte curând. Cât priveşte handbalul, lucrurile par mai degrabă ficţiune sau desen animat: viteza este pur şi simplu uluitoare, execuţiile tehnice par lucrate de calculator, nu de om, iar imaginaţia în joc depăşeşte chiar... imaginaţia! Peste toate, o dăruire în joc care te face să reconsideri vorbe oarecum uitate la noi, precum abnegaţie, devotament, dragoste de culorile steagului patriei. Am văzut jucători făcând realmente vrăji cu mingea, dar dintre toate nebuniile de acolo, parcă tot golul cu care Franţa a câştigat bronzul a fost cel mai al naibii lucru din tot campionatul, încât a fost nevoie de VAR pentru a constata că mingea a intrat în aţe când cronometrul oficial arăta 59 de minute şi 59 de secunde! Uneori, zău că mi se pare că e greu de suportat atât de mult spectacol.