Gabriel MANȚĂ

În a doua zi de luni a Openului Australian, adică aproximativ la jumătate, am rămas fără români pe tablouri. Masculin, feminin, simplu, dublu, mixt – nimic. Simona Halep a fost ultima care a cedat sub loviturile de tun ale Serenei Williams. Sentimentele sunt amestecate. La cât de bucuroasă a apărut Simona la conferința de presă, era clar că și în graficul ei, făcut după tragerea la sorți, optimea cu Serena era punctul de unde începea să iasă pe plus. Cum nici n-a fost expediată rapid în meci, această temere existând, ba chiar devenind cât se poate de materială după setul de început, se poate trage linie și considera îndeplinit obiectivul minim. Căci altul mai modest decât acesta nu se preta la un lider mondial. Așa că acea notă ”aproape de 10” pe care și-o acordă Simona pentru turneu mi se pare hazardată. Probabil devenea 10 plin dacă o elimina pe Serena, dar cum s-ar mai fi evaluat dacă apoi urca în semifinală sau finală, ca să nu mai vorbim de câștigarea trofeului?!

Ați auzit desigur peste tot că meciul s-a jucat la cele trei mingi de break pe care le-a avut Simona la scorul de 3-2 în decisiv. Prima și ultima au fost anulate cu primul serviciu, o dată la teu (171 km/h), altă dată la exterior (179 km/h). Greu de făcut ceva, având în vedere și plasamentul. Adevărata șansă a fost la mingea a doua, când Serena a servit cu al doilea, Simona a returnat lung, la linie și pe corp, dar replica a venit prea repede, dintr-un incredibil demi-vole de rever, tot pe corp, jucătoarea noastră neputând să eschiveze la timp. Adevărul e că Serena a livrat în momentele de cumpănă, ceea ce arată că la nivel mentală e pregătită pentru al 24-lea trofeu de GS. Totuși, nu cred că ea va fi campioana, uneori a arătat ridicol când Simona a reușit s-o deplaseze. Mersul de voie prin turneu s-a cam terminat, aștept s-o văd când va avea în față o jucătoare cu serviciu zdravăn. Adică în partida de azi, apoi în semi, iar dacă va fi cazul, în finală.