Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 15 ian 2019 - Anul XXIV, nr. 11 (7012)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9762 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,717 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video
Doru POPOVICI

Doru POPOVICI


N-or mai leşina şi celelalte?

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Am aşteptat cu mari emoţii şi chiar cu spaimă în suflet debutul de sezon la tenis, mai ales că fetele noastre, conform unui obicei împământenit de multă vreme, îşi iau o vacanţă care seamănă al dracului de mult cu ale noastre, ale profesorilor adică, şi nicidecum cu ale jucătorilor profesionişti de tenis. Prin comparaţie, ia uitaţi-vă ce de tenis au jucat de vreo lună încoace mai mult de jumătate din jucătorii (bărbaţi şi femei deopotrivă) de pe tablourile de la Australian Open, şi ce de odihnă au pompat fetele noastre în acelaşi timp. Iar dacă ar fi fost doar asta, mai treacă-meargă, dar în România, în perioada iernii, prin "odihnă" se înţelege pomana porcului, colinde (unde, că de aia sunt jucătoare de tenis, au şi de primit şi de servit!), apoi Anul Nou cu ghiftuiala adiacentă etc. Efectele se văd de regulă în primele turnee ale anului, unde de regulă ale noastre apar pe tablou doar pentru a le asigura tonus, pentru întregul sezon, adversarelor. Anul ăsta, printr-un lanţ de miracole, două dintre fete au ajuns chiar în sferturi la nişte turnee oarecare, părând să contrazică până pe la o bucată previziunile mele sumbre şi repetate an de an. Numai că acolo unde zic, la Hobart, când a fost să se aleagă praful de una din ele, chiar că s-a ales. Foarte interesant a fost că Irina Begu, căci despre ea e vorba, juca în mod evident un tenis mai bun decât adversara de acolo, o slovacă de doi bani, Schmiedlova. La 5-3 pentru Irina, slovaca a câştigat un game, iar Irina l-a chemat din tribune pe antrenorul ei, Adrian Marcu. Nu, nu e greşeală. Şi nu, nu e mort. A sfătuit-o de a rupt-o, de bază fiind clasicul "E bine, ţine-o tot aşa!". Drept, urmare, Begu a pierdut primul set cu 5-7, adică n-a mai mişcat după "sfaturi".  Cu totul altfel au stat lucrurile în setul al doilea, în care... a pierdut tot cu 5-7, desigur după ce condusese tot cu 5-3! După ce am văzut chestia asta, mi-am spus că dincolo de propriile probleme cu capul, Irina le mai are şi p-alea cu antrenorul care, dacă tot are numele ăla, mă gândesc că poate o fi antrenor de tir! Norocul ei că la turneele de Grand Slam antrenorii pot fi doar spectatori. Ieri, deşi a condus cu 3-0, Irina a reuşit să piardă primul set în tie-break, de unde concluzia că de bază sunt totuşi problemele la cap. Noroc că în setul 2 Andrea Petkovic a leşinat! Chiar mă gândesc că dacă ar avea niţel noroc, Irina sau alta dintre românce ar putea chiar câştiga Australian Open.

Condiţia ar fi să leşine toate adversarele lor. Desigur, pe rând, nu toate odată!

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului N-or mai leşina şi celelalte?.
 Vizualizări articol: 1505 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 2 voturi
N-or mai leşina şi celelalte?5.052

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



Alte articole semnate de:
Doru POPOVICI
Doru POPOVICI
Gabriel MANTA
Gabriel MANTA

 

 

RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei