Doru POPOVICI

Dincolo de rezultatele în sine, care pentru noi înseamnă, în ciuda tradiţionalei dezamăgiri, şi o reuşită nu tocmai de ignorat: calificarea la Campionatul Mondial de anul viitor din Japonia, ediţia tocmai încheiată a Europenelor a confirmat câteva adevăruri cu caracter general, precum şi altele valabile doar pentru echipa României. Din prima categorie trebuie menţionat că handbalul, inclusiv cel feminin, este de o duritate parcă tot mai accentuată, fiind incomparabil mai aspru decât cel din anii '80, când handbalul era ştiinţific dovedit ca fiind cel mai dur dintre sporturi. Atunci însă, prin comparaţie cu măcelul de acum, era mai degrabă un fel de vals, în timpul căruia îţi mai călcai din greşeală partenerul pe picior. Ceea ce vedem azi pe terenul de handbal este o luptă continuă, de o sălbăticie parcă fără limite, în care trebuie să fii un fel de Xena, prinţesa războinică din serial, spre a supravieţui. Sunt veritabile eroine fetele care ies întregi de pe teren la finalul celor 60 de minute, cele lovite de ghinion urmând să suporte operaţii, tratament şi refacere timp de luni de zile, aşa cum stau lucrurile în cazul celei mai bune jucătoare din lume, Cristina Neagu. Ca să ne lămurim: Cristina nici măcar nu a fost victima vreunei agresiuni fenomenale ca intensitate, ci a unui banal fault, chiar dintre cele blânde, numai că efortul de până atunci, toate atacurile din toate meciurile precedente au "frăgezit-o" până la limita ruperii. Cea care i-a provocat alunecarea şi căderea nici n-avea de ce să fie sancţionată, cum de altfel nici nu a fost. Pe de altă parte, de-a lungul întregii competiţii am văzut atâtea decizii anapoda, încât mi-a redevenit foarte clar că în handbal rezultatul poate fi influenţat de arbitraj mult mai uşor decât în oricare alt sport de echipă. E atât de uşor să transformi faultul ordinar în atac în fault de apărător, şi invers, încât orice decizie pe semicerc(uri) poate fi falsificată. Iar acesta este un alt mare adevăr. În privinţa echipei noastre, s-a reconfirmat pentru a mia oară că nu ştii la ce să te aştepţi de la un meci la altul, dar şi în interiorul aceluiaşi meci, de la un minut la altul. De aceea, înainte de a rămâne mâhniţi de nereuşitele din partea a doua, să ne bucurăm că fetele şi-au atins obiectivul, calificarea la Mondial, iar în anul rămas până la acesta, să ne rugăm şi să sperăm că Neagu se va reface complet. Cu ea în teren, putem orice. Fără ea, absolut nimic.